Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Firmă din Călimăneşti, amendată cu 10.000 de lei pentru transporturi ilegale de lemne

O nouă acţiune a poliţiştilor Biroului pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice şi specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea, care au verificat activităţile de transport ale unei firme din Călimăneşti. De fapt, societatea călimăneşteană are un punct de lucru şi în comuna Budeşti, iar acolo oamenii legii au descoperit că se fac transporturi ilegale de material lemnos.

Cu ocazia controlului, poliţiştii au şi reuşit să identifice un astfel de transport, ei constatând că firma din Călimăneşti a încălcat prevederile art. 19 alin. 1 lit. a din Legea nr. 171/2010, adică a „expediat sau transportat materiale lemnoase fără provenienţă legală”. Ca atare, oamenii legii au dispus sancţionarea contravenţională a agentului economic cu amendă în cuantum total de 10.000 lei. De asemenea, fost dispusă şi confiscarea valorică a cantităţii de 43,63 m.c. lemn rotund şi lemn de foc, specia fag, în valoare de 4.881,67 lei.