Fotbaliştii de la CSM Râmnicu Vâlcea au reuşit să obţină un rezultat bun la Mediaş, ei fiind extrem de mulţumiţi de punctul pe care l-au acumulat în clasament. Aşadar, meciul dintre Gaz Metan Mediaş şi CCM Râmnicu Vâlcea s-a terminat la egalitate, 0-0.
Echipa de start a vâlcenilor a fost următoarea: Fildan, Samson, Cucui, Pîrvulescu, Dumitrascu, Neagoe, Tomozei, Vasile, Piscanu, Ludusan şi Voinea.
CSM Râmnicu Vâlcea a început în forţă partida, iar în minutul 3 a înregistrat o ocazie mare, când Albert Voinea nu a putut relua din 3 metri. Pe parcurs s-a stins însă, iar ocaziile au fost foarte puţine şi din partea vâlcenilor, dar şi din cea a gazdelor. Abia în final CSM a mai avut o mare ocazie prin Bebe Vasile, care a recuperat o minge, a scăpat singur cu portarul, însă a tras în portar.
În final, aşa cum am spus, scorul a fost de 0-0, vâlcenii bucurându-se de acest rezultat de egalitate şi de punctul obţinut.
Lasă un comentariu