Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dosarul lui Berbeceanu, preluat de DIICOT Structura Centrală

O informaţie de ultimă oră în dosarul şefului DCCO Alba, Traian Berbeceanu. DIICOT – Structura Centrală a decis să preia dosarul privind inculpaţii Titus Gabriel Biriescu, Anişoara Ramona Biriescu şi Traian Berbeceanu din „ograda” DIICOT Alba Iulia. Probabil s-a ţinut cont că în acest scandal este implicat şi şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, pe care Berbeceanu îl acuză că a început o vendetă împotriva sa, dar că, de fapt, el este cel ce colaborează cu infractorii, prin scurgeri de informaţii privind anchetele în curs către lumea interlopă. „În baza art. 201 din Legea 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu referire la art. 209 alin.4 1 din Codul de procedură penală, la data de 01 noiembrie 2013, prin Rezoluţia nr. 2407/VIII/1/2013 a procurorului şef D.I.I.CO.T, s-a dispus preluarea la nivelul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală a dosarului Serviciului Teritorial Alba Iulia, privind pe inculpaţii Biriescu Titus Gabriel, Biriescu Anişoara Ramona şi Berbeceanu Traian, în vederea continuării urmăririi penale” – se arată într-un comunicat DIICOT – Structura Centrală.