Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în colaborare cu polițiștii orașului Băbeni din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au pus în executare 3 mandate europene de arestare, față de 3 persoane urmărite internaţional, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals privind identitatea, uz de fals şi spălare de bani.
La data de 27 octombrie a.c., polițiștii au pus în aplicare 3 mandate europene de arestare emise de către autorităţile judiciare din Luxemburg, față de 2 bărbați de 36, respectiv 45 de ani și față de o femeie în vârstă de 26 de ani, toți din orașul Băbeni, județul Vâlcea. Aceștia erau căutați în vederea arestării, pentru comiterea mai multor fapte pe teritoriul statului Luxemburg, prin aceea că au folosit în public nume false care nu le-au aparținut, cu ocazia deschiderii mai multor conturi de la diferite instituții, folosirea de acte oficiale falsificate și spălare de bani, fapte săvârșite în anul 2015.
Persoanele au fost prezentate procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de aceştia, ulterior fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Argeș.
Lasă un comentariu