Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BILANŢ: 33 de accidente rutiere din cauza vitezei pe şoselele din Vâlcea

O ultimă statistică a Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Vâlcea arată că, de la începutul anului şi până în prezent, în judeţul nostru au fost înregistrate 33 accidente rutiere, toate produse din cauza vitezei excesive. Astfel, accidentele s-au soldat cu 2 morţi, 12 răniţi grav şi 28 răniţi uşor, acestea reprezentând 17% din numărul total de accidente înregistrate pe raza judeţului.

Tocmai de aceea, în perioada 26 – 29 iunie a.c., în judeţul Vâlcea zeci de poliţişti rutieri vor fi scoşi în stradă, în cadrul unor acţiuni de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei. Pentru a nu fi depistaţi şi amendaţi, dar şi pentru a preveni accidentele rutier, poliţiştii rutieri vă recomandă :

– respectaţi restricţiile de viteză care sunt stabilite prin indicatoarele rutiere;

– adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (curbe, rampe, pante), de trafic sau la condiţiile meteo;

– păstraţi o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţa dumneavoastră în aşa fel încât să puteţi evita producerea unor accidente;

– reduceţi viteza în abordarea curbelor fără vizibilitate pentru a nu fi nevoiţi „să tăiaţi curba” şi să pătrundeţi pe contrasens.