Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

APROAPE ÎN COMĂ ALCOOLICĂ, la volan

La data de 02 octombrie a.c., ora 04.04, L. Daniel, de 48 de ani, din municipiul Rm. Vâlcea, a condus un autovehicul pe str. G-ral Magheru din mun. Rm. Vâlcea, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i s-a adus la cunoştinţă că legea prevede obligativitatea recoltării probelor biologice de sânge, însă acesta a refuzat recoltarea de probe de sânge, ştiind că dacă ar fi acceptat i s-ar fi găsit o valoare dublă. Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice sub influenţa alcoolului şi dacă va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă între 1 şi 5 ani.

Cei care se urcă băuţi la volan ar trebui să cunoască care sunt efectele alcoolului asupra organismului, conform studiilor:

0,1g/l alcool pur în sânge ( 120 ml bere, 50 ml vin, 15 ml spirtoase)-

încep deja să apară tulburări de comportament care pot produce probleme în capacitatea de a conduce autovehiculul ;

0,2 g/l alcool pur în sânge ( 240 ml bere , 100 ml vin , 30 ml spirtoase )

– se instalează dereglarea reflexelor şi întârzierea timpului de frânare ;

mai mult de 0,8g/l alcool pur în sânge ( 960 ml bere, 400 ml vin , 120 ml

spirtoase ) – scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului , se dereglează răspunsul la stimuli optici şi auditivi ;

Prin alcoolemie se înțelege cantitatea de alcool exprimată în grame aflată la un litru de sânge ( 0/00).

(foto arhivă)