Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO ARHIVA

ALERTĂ! Și-a ucis mama, iar apoi s-a ocupat de înmormântare! Anchetatorii l-au prins pe criminal după 2 ani de zile

FOTO ARHIVAProcurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 25 septembrie 2019, reţinerea, pentru o perioadă de 24 ore a suspectului Deaconu Iulian, pentru săvârşirea infracţiunii de omor comis asupra unui membru de familie, iar la data de 26 septembrie 2019 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.
În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventive, pentru 30 de zile.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă au rezultat următoarele:
La data de 06 martie 2017, Deaconu Iulian a exercitat, la domiciliul său, acte de violenţă de intensitate ridicată asupra mamei sale, aplicându-i multiple lovituri cu pumnii la nivelul toracelui, urcându-se efectiv peste corpul acesteia şi continuând să aplice lovituri cu pumnii, acte de agresiune în urma cărora a survenit decesul victimei la aceeaşi dată. După uciderea victimei, inculpatul a ascuns fapta de omor, ocupându-se de înmormântarea mamei sale în cimitirul din orașul Bălceşti, sat Goruneşti, pretinzând că decesul ar fi survenit în urma unor afecţiuni cardiace, fapta fiind descoperită ca urmare a denunţului formulat, în luna august 2019, de unul dintre copiii minori ai autorului, denunţ în baza căruia procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale autopsie cu exhumarea cadavrului, prilej cu care au fost constate leziunile care au determinat decesul şi au fost stabilite împrejurările comiterii faptei.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.