Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT: Impact între un tractor şi un autoturism pe DN 7

Luni, 1 decembrie a.c., pe DN 7 a avut loc un grav accident de circulaţie, produs de un tractorist beat. Totul s-a întâmplat în jurul orei 16.55, atunci când tractoristul Gheorghe S. – 47 de ani, a efectuat un viraj la dreapta, ieşind cu tractorul de pe aleea Pârâul Grajdului pe Drumul Naţional 7 şi intrând în coliziune cu un autoturism, condus de Cristinel M. – 44 de ani, ce circula regulamentar din direcţia Piteşti – Râmnicu Vâlcea. „În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto M. Cristinel, diagnostic: contuzie toraco – abdominală, fractură femur drept, fractură mâna stângă. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru M. Cristinel şi 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru S. Gheorghe. Pe numele conducătorului auto S. Gheorghe, s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul Penal” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.