Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE! Demonstraţii de luptă, dresaj canin, expoziţie de tehnică şi porţi deschise la Vâlcea!

foto arhiva Vocea ValciiLa sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii vâlceni îmbracă „straie” de sărbătoare. Poliţia Română aniversează, la data de 25 martie 2016, 194 de ani de atestare documentară. A devenit deja o tradiţie ca, în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să se afle alături de cetăţeni pentru a sărbători.

Nici anul acesta nu se face excepţie de la regulă, iar poliţiştii din cadrul IPJ Vâlcea au pregătit o serie de surprize pentru vâlceni. Astfel, vineri, 25 martie a.c., în intervalul orar 11.00-17.00, în parcarea River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea, cetăţenii se vor putea delecta cu exerciţiile de dresaj prezentate de o echipă mixtă, formată din poliţist-conductor şi Fred, câine de serviciu din dotarea Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, dar şi de intervenţiile demonstrative ale mascaţilor.

De altfel, va fi organizată o expoziţie inedită cu stand-uri de prezentare a tehnicii şi materialelor din dotarea Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Biroului de Ordine Publică – Poliţia de Proximitate, Serviciului Rutier, Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, Corpului Naţional al Poliţiştilor – Biroul Teritorial Vâlcea. Tot în parcarea de la River Plazza Mall va fi amplasat un punct de documentare – informare, unde poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii rutieri vor distribui materiale informativ – preventive.

Şi sâmbătă, 26 martie, poliţiştii din Vâlcea vor organiza acţiuni, ei urmând să deschidă porţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean, începând cu ora 10.00, ocazie cu care se va putea vizita Centrul Operaţional şi laboratoarele Serviciului Criminalistic.