Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: MASONUL Gică Păsat, ales preşedinte interimar de „GRUPURILE DE INTERESE DE TIP MAFIOT”

În urmă cu doar câteva zile, într-una din multele şedinţe ale Consiliului Judeţean Vâlcea, supărat nevoie mare că a fost trădat de colegii săi din PNL, masonul Gheorghe (Gică) Păsat şi-a vărsat năduful chiar în plenul şedinţei. În fapt, Păsat aflase că în noaptea respectivă (este vorba de duminică spre luni, 14-15 decembrie 2014) liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, negociase la o partidă de vânătoare să-l susţină pe Adam Jinaru pentru interimatul preşedinţiei Consiliului Judeţean, aruncându-l pe el, la coşul de gunoi al politicii, ca pe un măr stricat.
Cu ochii bulbucaţi şi cu spume pe gură, Gică Păsat a luat cuvântul în şedinţă şi a declarat că în interiorul PNL Vâlcea îşi fac jocurile anumite „grupuri de interese de tip mafiot”, referindu-se chiar la colegii săi de partid. „Vreau să fac o precizare, consider eu, foarte importantă: niciodată nu voi accepta să fiu o marionetă şi să reprezint interesele unor grupuri de interese de tip mafiot, grupuri care mişună prin zona noastră” – a spus atunci Păsat. (VEZI VIDEO)
Ei bine, vineri, 19 decembrie 2014, aceiaşi colegi liberali, membrii sau marionete ale „grupurilor de interese de tip mafiot”, si cu binecuvântarea lui Cristian Buican, l-au ales pe Gică Păsat preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea. L-au ales însă într-un mod ilegal, pentru că, în disperarea lui de a ocupa scaunul lăsat liber de Ion Cîlea, Păsat s-a votat singur, încălcând Legea 215/2001.