Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PROTESTE ale medicilor de familie

În urmă cu două zile, în data de 28 octombrie 2017, s-a constituit la București Coaliția „Solidari pentru Sănătate”. Din Coaliția nou înființată fac parte: Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), reprezentată de Dr. Rodica Tănăsescu, președinte; Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), reprezentată de Dr. Marina Pîrcălabu, președinte interimar; Salvați Copiii – România, reprezentată de doamna Gabriela Alexandrescu; Federația Asociațiilor Bolnavilor cu Cancer (FABC), reprezentată de domnul Cezar Irimia; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), reprezentată de doamna Rozalina Elena Lapadatu, președinte; Asociația Națională pentru Protecția Pacienților (ANPP), reprezentată de domnul Vasile Barbu, președinte; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România (APAN), reprezentată de doamna Dragoș Popescu, președinte; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), reprezentată de doamna Marinela Debu, președinte; Asociația „Mame pentru mame”, reprezentată de doamna Ana Măiță, președinte.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), reprezentată de domnul Radu Gănescu, președinte, susține acest demers.
Coaliția „Solidari pentru Sănătate” a decis să avertizeze prin acțiuni de protest actuala clasă politică, precum şi instituţiile responsabile, privind sustenabilitatea sistemului naţional de asistenţă medicală primară cu privire la situaţia de criză majoră prelungită în care se află acest segment de îngrijire a pacienţilor.
În data de 2 noiembrie 2017, Coaliția va organiza simultan, la ora 11, pichetarea sediilor județene ale Prefecturilor și Caselor de Asigurări de Sănătate, sediul Guvernului și sediul CNAS, precum și o Conferință de presă în care se vor anunța protestele din medicina de familie din România. La aceste manifestări, reprezentanții Coaliției vor depune la sediile pichetate un memoriu în care se descriu solicitările Coaliției privind asistența medicală primară. La conferința de presă, președinții organizațiilor unite în Coaliție vor detalia solicitările depuse la sediile avute în vedere.
În data de 15 noiembrie 2017, Coaliția va organiza un miting în București, în care împreună, pacienți și medici vor arăta că în România nu se mai poate asigura asistența medicală primară în lipsa unor schimbări fundamentale care să asigure calitatea adecvată a actului medical.