Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NURVIL, ofertă pentru maşina prezidenţială a lui Iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis, este decis să-şi schimbe maşina oficială pe care o va folosi în deplasările ce le va face în următorii 5 ani de mandat. Pentru ca acest lucru să devină realitate a trebuit organizată o licitaţie publică, drept pentru care Serviciul de Pază și Protecție, SPP, a publicat un caiet de sarcini pentru achiziționarea unui automobil de lux. Printre alte caracteristici, automobilul trebuie să aibă următoarele opțiuni: „scaune spate încălzite, ventilate cu funcţie masaj”, „tablou de bord cu finisare în piele”, „volan multifuncţional îmbrăcat în piele cu inserție de lemn fin”.

Achiziția s-a realizat printr-o licitație publică la care au trimis oferte trei firme auto: Automobile Bavaria (reprezentant BMW), Mercedes Benz România și Nurvil Râmnicu Vâlcea (reprezentant Volkswagen – Audi – Seat). Mercedes a câștigat în fața lui Audi și BMW.