Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Circa 40 de artişti de blues din toată lumea, aşteptaţi să concerteze săptămâna viitoare la festivalul de la Brezoi

Nume cu rezonanţă în muzica blues internaţională, între care Beth Hart, Walter Trout, Kaz Howkins sau Daniele Nicole, vor urca anul acesta pe scena Festivalului Internaţional Open Air Blues de la Brezoi, care va începe săptămâna viitoare şi se va desfăşura pe parcursul a şase zile.

„Festivalul de blues va dura şase zile. Avem vreo 40 de formaţii din toate colţurile lumii. Sunt câteva formaţii şi din România, dar majoritatea vin de peste mări şi ţări. 12 dintre ele, dacă nu mă înşel. sunt din Satele Unite ale Americii, artiştii colosali, unii dintre ei care vin pentru prima dată la Brezoi. Sunt, desigur, şi artişti care revin la Brezoi, deci vin cu drag şi pe noi ne încântă lucrul acesta, cum este Beth Hart, care deja a devenit de-a casei cum s-ar spune, pentru că e la al optulea, al nouălea concert pe care îl susţine la Brezoi. Ea abia aşteaptă reîntâlnirea cu fanii din România şi cred că şi fanii din România abia aşteapă întâlnirea anuală cu Beth de la festival. Pe lângă Beth, avem şi alţi artişti colosali – Walter Trout, care vine în premieră, Albert Cummings, Sugaray Rayford, Joanna Conner şi mulţi, mulţi alţii, Îi aşteptăm pe toţi iubitorii genului la Brezoi, la această întâlnire cu muzica blues, o întâlnire care, din punctul meu de vedere, cred că este cea mai mare organizată vreodată în România”, a declarat Mihai Răzvan Mugescu, organizator, alături de Primăria Brezoi, al acestui festival.

Mihai Răzvan Mugescu a precizat că se aşteaptă ca zeci de mii de persoane să ajungă şi anul acesta la concertele din cele şase zile ale festivalului şi să depăşească vârful de anul trecut atins la concertul susţinut de Beth Hart, care a adunat într-o singură seară la Brezoi peste 11.000 de persoane.

„Am constatat cu plăcere şi oarecum cu un pic de mâhnire că fanii internaţionali au mai mult interes pentru ceea ce se întâmplă la Brezoi, pentru afişul de anul acesta de la Brezoi decât mulţi dintre români, pentru că, într-adevăr, în România, acest gen muzical nu este mediatizat, oamenii nu sunt neapărat cunoscători, nu s-au mai organizat festivaluri de asemenea amploare până acum astfel încât oamenii să aibă ocazia să devină fani. Dar noi tocmai asta facem şi de la an la an readucem anumiţi artişti care au impresionat, pentru că ştim că oamenii au devenit fanii acestor artişti şi revin cu drag la Brezoi ca să se reîntâlnească cu ei”, a mai spus Mugescu.

Festivalul Open Air Blues, aflat la cea de-a cincea ediţie, va începe marţi şi se va încheia duminică. Printre artiştii români care vor concerta în cadrul festivalului se află Canaf, primul cântăreţ de gypsy blues din Europa de Est, Mike Godoroja şi Marcian Petrescu, cel mai bun muzicuţist de blues de la noi din ţară.