Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

Boschetarii au dat foc la o casă părăsită din Râmnicu Vâlcea

Foto: arhiva Vocea ValciiPompierii de la ISU Vâlcea au fost în alertă zilele trecute, după ce un apel pe 112 anunţa producerea unui incendiu la o casă de pe strada Ferdinand, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

A fost vorba despre o casă părăsită, în care se adăposteau de ceva timp câţiva boschetari. În seara zilei de joi, 28 ianuarie 2016, în jurul orei 22.07, oamenii străzii au făcut un foc în interior pentru a se încălzi. Numai că, din neglijenţă, ei au dat foc la casă.

Din fericire, pompierii de la ISU Vâlcea au acţionat rapid şi au stins flăcările, pagubele nefiind semnificative. Au ars doar aproximativ 100 de kilograme de deşeuri din textile artificiale, adică hârtii şi cârpe strânse acolo de boschetari.

„Cercetările preliminarii arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma folosirii focului deschis în interiorul imobilului de către persoane necunoscute” – au concluzionat pompierii vâlceni, după ce au stins incendiul.