Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La răscruce de drum

„Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“ a spus marele Ion Rațiu, definind în mod aristocrat și elegant democrația. Mi-am adus aminte de acest citat pentru că trăim vremuri complicate și pentru că indiferent în ce credem sau de ce parte a baricadei am fi, trebuie să rămânem, în primul rând, calmi. Circul nu ne ajută de niciun fel, pe noi, ca nație! Efectele a ceea ce se întâmplă în aceste zile în stradă și în Parlament, le vom deconta cu toții, indiferent de lucrurile în care credem astăzi.

Această împărțire în România mea și România ta este extrem de periculoasă! Suntem cu toții români, însă nu gândim la fel. Unii aprobă și sunt de acord cu ultimele decizii ale guvernului Grindeanu, alții spun că este hoție și ies în stradă să protesteze. Asta înseamnă că trebuie să ne dăm în cap? Doar pentru faptul că nu suntem de acord?

Este josnic să ataci, să jignești și să înjuri pe cineva doar pentru că nu îți împărțășește opiniile.

În România, lucrurile s-au inflamat, însă eu, din acest colț de pagină, vreau să îndemn la calm. Dragă românule, vrei să protestezi, fă-o fără să-i înjuri pe cei care preferă să se uite la televizor sau să stea în casă. Nici ei nu te-au înjurat pe tine când ai stat acasă pe 11 decembrie, la vot!

Dragă românule, ești de acord cu guvernul PSD? Foarte bine, dar nu-i mai înjura de pe conturi false cu poze de profil pisici sau volane pe cei care vor să iasă în stradă și să protesteze. Haideți fraților să nu ne mai urâm atât doar pentru că nu gândim la fel! Dumnezeule, de unde vine atâta agresivitate?

Am rămas surprinsă că după ce am publicat o informație, știre cu organizarea protestelor la Vâlcea de către PNL și Cristian Buican, am fost bombardată cu mesaje imperative că trebuie imediat să rectific, că nu Buican organizează protestele și că aceste proteste nu trebuie politizate.

Există cumva vreun portret al protestatarului și nu am aflat încă? Trebuie aprobați de către vreo înaltă autoritate cei care doresc să participe la proteste sau poate să participe orice cetățean român care nu împărtășește opinia guvernului Grindeanu în ceea ce privește modificările Codului Penal?

Nu sunt nici pe departe vreun susținător al PNL Vâlcea, însă, sincer, mă încearcă un sentiment de regret față de acest partid istoric, care și-a pierdut identitatea și busola. După o alianță împotriva firii cu PSD, după decizii nu tocmai inspirate în ultimii ani, după pierderea alegerilor locale și parlamentare în 2016, se pare că PNL Vâlcea și PNL în general nu a învățat nimic. Și, mai văd, din păcate, că liderii acestui partid nu se lasă până nu-l distrug de tot. Cristian Buican vrea să participe la un protest unde nu este dorit. Liberalii se fac de râs, atât în Parlament, cât și în stradă!