De când şi-a îndesat basca lui Ilici pe freza aranjată la Bruxelles şi a devenit brelocul lui Felix, de când a târât PNL în USL, o struţo-camilă socialistă cu trei cocoaşe, Chuky-Antenescu zis Porumbacu’, lipsit de orice proiect politic, a “reuşit imposibilul”, ceea ce nu a putut nimeni în 21 de ani. A reuşit să schimbe percepţia electoratului despre PNL, care, acum, nu mai este văzut ca partid de dreapta, lăsând, astfel, locul PD-L, căruia i-a făcut şi îi va mai face un adevărat şi nesperat cadou politic. Crin Antonescu a ajuns un instrument de măsurat prostia. Cu cât cineva îl apreciază mai mult, exact cu atât dă dovadă de o prostie congenitală. Chiar orb dacă e cineva, tot vede goliciunea, inconsistenţa, înfumurarea, parvenitismul, nulitatea, agresivitatea acestei nulităţi politice. Nu este atac la persoană, e doar un lucru trist. În ultimii doi ani, Antonescu nu a spus decât inepţii, inepţii pe care le repetă cu obstinenţă în toate formele şi locurile posibile: în ziare, la tv, în parlament şi peste tot pe unde pune piciorul. Nu am văzut nicio idee logică, nicio mişcare politică raţională, nimic, nimic, numai inepţii şi poate nişte obsesii şi frustrări personale. Unde este doctrina PNL? A făcut praf tot. Nu trebuie decât să ne uităm la toate ieşirile publice ale lui Antonescu din ultimii doi ani, la promisiunile fără acoperire de creştere a salariilor şi pensiilor şi devine evident de ce PDL, şi nu PNL, este privit ca fiind cel mai de dreapta partid românesc. Încă de acum câteva luni, Antonescu a lansat un atac împotriva diasporei, declarând că ar fi oportună condiţionarea voturilor din străinătate de plată a cel puţin unui impozit în ţară. O declaraţie care arată limpede că alianţa din care face parte nu de fraudarea voturilor se teme, ci chiar de voturile de peste hotare. Şi care, pe deasupra, încearcă să arunce în derizoriu valoarea sprijinului pe care cei ce muncesc în afară îl dau economiei naţionale, prin miliardele de euro pe care le trimit anual acasă. Antonescu a înţeles încă de la alegerile din 2009 că, indiferent cât de feciorelnic, liberal, democrat şi pro-occidental ar încerca să pară, există un segment al României pe care nu o să-l convingă niciodată. Majoritatea compatrioţilor care trăiesc deja în Occident nu îi vor susţine pe aliaţii celor care în ultimii 21 de ani şi-au dedicat viaţa misiunii de a ţine România departe de Occident. Nu vor înghiţi minciuna că unul care s-a făcut frate cu Dan Voiculescu şi stirpea pesedistă chiar poate ajuta România să scape de influenţa unora ca Dan Voiculescu, Ion Iliescu şi progeniturile lor. Şi îl vor ştampila cu acelaşi procent minuscul cu care i-au înfierat pe toţi cei care s-au zbătut din răsputeri să păstreze această ţară la periferia continentului pentru a o conduce precum nişte şefi de ghetou. Eu am vaga impresie, care devine certitudine pe zi ce trece, că Antonescu ăsta nu-i zdravăn la cap. Când aude sau rosteşte cuvântul Băsescu i se bulbucă ochii în cap, i se ridică părul la ceafă (cu tot fixativul dat pe el) şi se înroşeşte ca după o juma de spirt. Ăsta-i prototipul candidatului manciurian, un Sirhan-Sirhan sau cum îl cheamă pe ăla de l-a asasinat pe unul din clanul Kennedy şi care nu ştie nici acum de ce şi cum a ajuns să facă asta. O fi şi Chucky rezultatul vreunui experiment psihologic? Se prea poate… Oricum e ceva în neregulă cu omul ăsta, dar şi cu Ponta, de la PSD. Total lipsiţi de idei şi soluţii, cei doi corifei socialişti monomaniaci au fiecare câte o marotă. Ponta e obsedat de Elena Udrea, iar Antonescu de Băsescu. O compătimesc pe Daciana, cea de-a doua soţie a lui Ponta. Să împarţi viaţa, patul, cu un bărbat obsedat de o altă femeie trebuie să fie o traumă teribilă. Revenind la Antonescu, reporterii îl întreabă despre Apocalipsă iar el vorbeşte despre suspendarea lui Băsescu. Cu cât îl pomeneşte pe Băsescu mai des, cu atât se întăreşte contrastul dintre omul matur, responsabil şi temerar, omul de acţiune care ştie ce are de făcut, şi omul în pantaloni scurţi care stă la pândă după colţ şi îi mai strigă celui care are treabă câte o mascare, după care fuge să se joace în nisip cu lopăţica şi ce o mai fi. Soluţia pentru stabilitate este eliminarea din viaţa politică a amatorilor şi a amatorismului, a scamatorilor şi a scamatorismului, suspendarea suspendatorilor şi trimiterea lor în câmpul muncii concrete, producătoare de plusvaloare şi nu de venin social. Nu cred în gargara scamatorilor numiţi cu emfază opoziţie şi salvatori ai neamului. Poate opozanţi da, dar opoziţie nu. Antonescu este unul dintre cei mai slabi politicieni români, dacă nu chiar ultimul dintre ei. Nu are niciun proiect de viitor, nu ştie nici să se poarte, este mojic, se comportă mârlăneşte. Chiulul şi insultarea celor care îl critică şi a adversarilor sunt singurele constante în viaţa lui. Sper că în cel mai scurt timp va ajunge acolo unde îi este locul: la groapa de gunoi a istoriei României. Ca profesor de istorie, Antonescu nu ar trebui să facă greşeli atât de flagrante, gen “omide” – în loc de omizi sau “serviciuri” – în loc de “servicii”. Dacă EBA a greşit spunând “succesuri” – în loc de “succese”, totuşi, în aceeaşi frază, ea s-a corectat. Crin al USL nu s-a corectat, în niciunul din cele două cazuri, dând cu bâta în baltă şi dovedind că dintr-un repetent şi chiulangiu nu poţi face niciodată un profesor şi cu atât mai mult un om politic cu viziuni de mărire la preşedinţie. Crin e ceea ce urâm mai mult (conceptul „a urî” a fost lansat in spatiul public de Antonescu, referindu-se la sentimentul sau pentru Traian Basescu – imi cer scuze, dar l-am adoptat şi eu, însă numai împotriva lui!) şi vedem la fiecare colţ de stradă: demagogia, incompetenţa, ipocrizia, fanfaronada, puturoşenia, chiulul, discursul fără mesaj şi isteria. Antonescu va rămâne acolo unde-i place lui mai mult: la Sinteza Zilei, lângă Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică şi Victor Ciutacu. Se simte bine în haita voiculesciană…
ROMEO POPESCU