Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sfârşitul aroganţei…

După eşecurile din ultimii ani şi scăderea constantă în sondaje, candidatul favorit al lui Victor Ponta s-a retras din viitoarea cursă pentru prezidenţiale. Preşedintele PNL Crin Antonescu şi-a anunţat decizia de a nu candida la Preşedinţia României şi de a sprijini desemnarea unui candidat acceptat de toate forţele de dreapta. Liderul liberal a luat această decizie urmare a unei discuţii pe care a avut-o cu un grup restrâns de liberali, în cursul zilei de vineri. Aceştia i-au explicat că ultimii ani petrecuţi în fruntea partidului şi evenimentele politice – alianţa cu PSD, cu PC, ruperea USL, percepţia asupra aportului PNL la evenimentele din vara lui 2012 – au contribuit la erodarea imaginii sale. În plus, Antonescu era asociat cu USL, un proiect eşuat. În acelaşi timp, potrivit unor sondaje interne, cota de încredere a lui Crin Antonescu a ajuns sub cea a partidului. De când s-a aruncat în braţele PSD, în alianţa contra naturii USL, am scris de mai multe ori că «se răsucesc în groapă Brătienii, Duca, Kogălniceau, Sturdza, Goleştii şi Rosetti…». Nu că ar fost ei toţi nişte îngeri sau cei mai buni români, dar au scris pagini de istorie glorioasă în afirmarea României în civilizaţia europeană.

Era ţara noastră o placă turnantă a marilor drumuri şi interese, era Constanţa loc de promenadă a marilor capete încoronate, erau la Brăila cele mai mari silozuri fluviale şi cea mai mare bursă de cereale din Europa, iar Bucureştiul era Micul Paris. Pe când PNL-ul din ultimii ani a făcut din România o ruşine a Europei. Iar Antonescu nu a fost cu nimic mai bun decât Tăriceanu. După ce a realizat în ce hal a fost batjocorit de către neo-comuniştii şarlatani, Crin Antonescu s-a trezit turbat de ură împotriva acestora. A înţeles acum că Băsescu a avut dreptate şi că România trebuie să fie o ţara a Occidentului. Cred că simte nevoia cumplită să se răzbune, să distrugă viitorul politic al lui Ponta şi al altora care s-au folosit de el şi va face tot ce depinde de el ca PNL-ul să devină cât mai repede cel mai puternic partid politic din România, care să funcţioneze în respectul deplin al doctrinei Brătienilor şi al unei Constituţii pro-europene fără ambiguităţi.

Şi totuşi, ce se află în spatele acestei renunţări? Vom afla vreodată? Acum, să nu-l ridicăm pe Crin pe un soclu, să-i facem statuie şi să-l transformăm în erou al neamului românesc. Ceea ce e surprinzător la acest om este că într-un timp foarte scurt a avut mult prea multe renunţări. Este imposibil ca, aşa cum susţin unii chibiţi politici, să nu mai fi rezistat atacurilor multiple şi să fi cedat neuropsihic. Cu totul altceva, foarte important, s-a întâmplat în viaţa acestui profesoraş de liceu, cu verb limpede şi destulă charismă, dar acel ceva nu-l vom afla poate niciodată. Jungla politică din România este plină de mistere. După era Băsescu, preşedinte-jucător, preşedinte-antrepenor, preşedinte-folositor, ne trebuie un preşedinte.

Cine va fi asul din mânecă sau cine-l va scoate din pălărie, vom afla în lunile care vor urma. Dar, un preşedinte dat de PSD, va fi o problemă. Prin venirea lor la putere şi asaltul la statul de drept, la justiţie, ne arată că preşedinţia în mâinile lor va fi o întoarcere la dictatură şi partidul stat. Dacă vă doriţi aşa ceva, nu trebuie să vă mai chinuiţi, votaţi-l pe Ponta şi aveţi tot ce vă doriţi.

P.S.: Este una din puţinele decizii corecte şi care îi fac cinste lui Crin Antonescu. El a sesizat uzura politică pe care a suferit-o în 5 ani de luptă anti-Băsescu, alţi vreo 4 de alianţă contra naturii cu PSD şi, după ruptura USL pe care electoratul ameţit a acestei alianţe i-o pune în cârcă, a renunţat. Aştept ca şi alţi uzaţi politic din partea dreaptă să facă pasul înapoi pentru a reduce numărul ţintelor asupra cărora se poate îndrepta Ponta şi PSD. Dreapta poate să învingă doar învăţând din greşelile trecutului.