În momentul în care Președintele României a acceptat cabinetul Dăncilă am fost în deplin acord cu decizia sa, probabil din aceleași motive. Orice instabilitate politică și implicit guvernamentală conducea inevitabil la o acutizare a problemelor economice care s-ar fi răsfrânt direct asupra populației și așa sufocată de ascensiunea prețurilor la alimente, carburanți utilități și de creșterea semnificativă a ratelor la bănci. Nu am nicio îndoială că, cel puțin din acest punct de vedere am fi intrat într-o criză din care nu ne mai reveneam mulți ani. Indubitabil Iohannis a avut în vedere aceste aspecte și încă unul în plus. Păstrarea PSD la guvernare cu scopul de a-i lăsa să se erodeze. Îi era clar că menținându-l pe Liviu Dragnea la cârmă, social democrații vor pierde procente bune din electorat, dacă nu pe ale celui tradițional, cel puțin pe cele venite dinspre dreapta nehotărâtă. Despre riscul suspendării doar diletanții discută, deoarece în contextul actual niciuna dintre tabere nu își dorea să se ajungă la o asemenea situație.
Așadar, de pe poziția de șef al statului, Iohannis i-a reinstalat pe pesediști la Palatul Victoria punându-le ținta pe trandafiri și apoi a început să-i toace. Pare un adevărat joc de șah în care ambii jucători și-au salvat regii, dar unul mută după reguli politico-democratice și altul trișează. Afară de asta, neamțul a intrat în jocul găștii din Teleorman și atacă doar pe flancul justiției. Discursul său este axat exclusiv pe critici la acțiunile PSD contra SRI, DNA, Parchetul General sau parteneriate ale acestor instituții cu judecători. Nimic despre viața de zi cu zi a populației. Strategia sa este fisurată. Mai departe de manipulările prin intermediul mass-media și a propagandei politrucilor, și celor care nu doresc ca Dragnea și acoliții săi să încalece justiția le este clar că există un stat paralel sau cum s-o fi chemând el, care s-a plasat deasupra organismelor statale democratice și a făcut jocuri politice reprobabile.
Pe această axiomă, revenim la acceptarea de către Klaus Iohannis a cabinetului Viorica. Treaba acesta nu a făcut altceva decât să permită continuarea acaparării sistemului justiționar, totuși singura contrapondere la mafia politico-economică din țara asta. Corupția reprezintă cel mai mare pericol pentru o națiune și dacă mă întrebați azi, după eliminarea rolului Președinției în numirea magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu aș mai fi de acord cu reinstalarea Guvernului PSD III, cu orice risc. Maturitatea deciziei Președintelui nu a fost o așezare a lucrurilor, ci o acutizare a problemelor pe care la un moment dat le vom deconta cu toții, mai puternic decât facturile utilităților sau ratele la bănci. Fără intenție, necântărind bine efectele, Iohannis ne-a lăsat conduși de PSD pe o direcție opusă democrației și Europei.
Stradă, ambasade, Comisii Europene, Mecanism de Cooperare și Verificare, spațiul Schengen, Justiție, Președinția României, opoziție politică, nimic nu contează. De parcă i-ar fi citit cartea „Pas cu pas”, Dragnea își realizează planul neabătut de cineva.
Fără palmares răsunător ca șef de stat, Klaus Iohannis a avut în față anul acesta, în ianuarie, un moment de răscruce pentru națiune și a gândit ca mine. A greșit. D-asta el e Președinte și eu nu. Să gândească la timp ce-i bine și ce-i rău și să asume orice risc. A fost ca un părinte care pentru a-și salva copilul de la moarte trebuia să decidă dacă îi va extirpa tumora fără anestezie, pe viu. A ales să lase tumora neatinsă și metastazele au galopat.