Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Codruţa, păi Ponta nu?

România politică a ajuns o mlaştină. Ce se întâmplă în spaţiul public prin multiplele arestări de miniştrii, foşti miniştrii, preşedinţi de consilii judeţene, primari şi alte cotarle din politic şi administraţie, este înfiorător, revoltător. De curând, Marian Vanghelie – primarul sectorului V, din Bucureşti, a fost reţinut şi el pentru abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani. Mă-nfior adânc şi tremur, mă ruşinez şi-mi vine să intru în pământ de jenă, la gândul că asemenea ştiri fac înconjurul lumii.

România noastră scumpă! Cu ce-ai greşit să încapi pe mâna hoardelor astea de anti-români jefuitori, mai „pârjolitori” şi hrăpăreţi decât toate popoarele migratoare la un loc? Arestarea primarului va produce adevăratul măcel din PSD, pentru că Vanghelie are o întreagă colecţie de înregistrări cu Gabriel Oprea şi Dumitru Nicolae zis NIRO, protectorii Mafiei Chinezeşti din Bucureşti. De altfel, filmuleţul cu actualul ministru de interne jucând rolul de bodyguard al lui Miron Cosma a fost lansat pe piaţă de Marian Vanghelie. Gabriel Oprea este naşul de cununie al lui Dumitru Nicolae zis NIRO. Acesta din urmă este secretar-general al UNPR.

Tot din colecţia lui Vanghelie mai fac parte şi peste 20 de generali cu conexiuni în dosarul EADS a cărei iminentă detonare a fost anunţată de şefa DNA. Orice s-a făcut în România s-a făcut prin şpagă şi corupţie, deoarece aşa suntem învăţaţi chiar din şcoală. Suntem un popor ciudat, cu un coeficient de a raţiona extrem de redus, ultimul din UE. Ne umflăm în pene pentru câteva genii româneşti descoperite în mare de străini, care însă mureau de foame în România. Trăim precum nişte maimuţe colonizate, furându-ne între noi ca să le cumpărăm străinilor maşinile, produsele, până şi mâncarea. Este naiv să nu vedem această realitate şi să tot credem în gogoşi şi cărţi cu eroi şi viteji care de fapt au fost toţi indivizi corupţi gen Becali ce şi-au făcut istorie pe baza maselor de proşti.

Victor Ponta e angajat într-o crâncenă bătălie de supravieţuire, pe de o parte confruntat cu mânia baronilor din PSD, care se văd lăsaţi de izbelişte în faţa procurorilor, pe de alta, luat cu asalt de binomul SRI-DNA, pentru a-l face să plece şi să lase locul guvernului dorit de Klaus Iohannis. Lumea politică ar putea fi aruncată în aer în curând! Asta pentru că Marian Vanghelie, se spune, ar deţine zeci de casete cu înregistrări cu personaje importante, precum Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă.

Tot aşa, pe surse, se spune că Vanghelie i-a dat lui Geoană cadou un Range Rover plin de microfoane şi de camere şi, când s-au făcut presiuni asupra lui Geoană să-l mătrăşească pe Marean, acesta a scos casetele. Celebra casetă cu Geoană şi blow jobul a fost livrată pe net de Marean, ca avertisment. Legat de Vanghelie sunt convins că are înregistrări certe, venite mai ales pe filiera DGIPI – Cătălin Voicu – Dumitru Iliescu, despre care cred că vor fi de amploarea dosarului Microsoft sau EADS, în caz că le va da drumul. La ura pe care o are acum faţă de Ponta şi Ghiţă e foarte probabil să facă uz de ele, pentru că, până acum, i-a lipsit motivaţia. Acum când e in arest are motive suficiente să dea pe goarnă tot ce ştie, mai ales că procurorii de la DNA îl vor strânge rău cu uşa pentru cele 90 milioane despre care se presupune că le-a vămuit în timp.

El va avea tot interesul ca să colaboreze să-şi reducă pedeapsa. Până la urmă, să stai 3 ani la pârnaie şi să rămâi în buzunar cu 90 milioane e un târg foarte avantajos.

P.S.: Procurorii DNA au cerut arestarea preventivă doar pentru senatorul PSD, Dan Şova, în „Dosarul Rovinari-Turceni”. Însă în acest dosar figurează, oficial, şi Victor Ponta, conform unui raport remis de Inspecţia Juridică a CSM. Pe surse judiciare se ştie că în acest dosar se află un traseu al banilor, care plecau de la Dan Şova, către firma de consultanţă a lui Victor Ponta.