Numeroşi politicieni locali s-au arătat supăraţi pentru critica adresată guvernanţilor şi, în special, pentru plasarea premierului Victor Ponta în centrul acestei „atenţii” jurnalistice binemeritate. Toate argumentele mele privind obligaţia presei de a critica Puterea, nu şi-au găsit înţelegerea. Supăraţii au rămas tot supăraţi şi, la vot, orbiţi, cu întreaga lor cohortă de drogaţi politic, tot pe USL vor pune ştampila, deşi îi simt co-liderului acestei grupări făţărnicia, mitomania şi copilăria întârziată.
Datorită vedetismului premierului şi interesului guvernului USL pentru satisfacerea nevoilor proprii sau de grup, mulţi români regretă comunismul. Nu binele de atunci, ci răul de acum. Mai este puţin şi se apropie alegerile prezidenţiale dar, între timp, românii au făcut ochi. Simţind sula, nu în coaste – a la Ilici Iliescu – ci în altă parte, ca la turci, premierul Ponta a devenit grabnic pupător de poale şi şi-a îndreptat paşii spre America, întreprinzând o vizită semi-oficială, pe o platformă penticostală, sub îndrumarea răspopitului penticostal antenist Gâdea, întâlnindu-se cu Joe Biden – numărul doi de la Casa Albă. Al nostru prim ministru a crezut că poate înşela vigilenţa unchiului Sam, el fiind unul din zmeii organizatori ai puciului din 2012 şi adept al loviturilor date sub centura statului de drept. În naivitatea lui a crezut că dacă s-a angajat din postura de prim ministru al României şi la Chevron, a rupt gura târgului, iar americanii sunt la picioarele lui şi-l susţin la prezidenţiale. Oare?
Pentru el era mai bine dacă stătea acasă, cu sindicatele inflamate, cu demonstranţii, cu distinşii săi colegi din guvern. Vizite oficiale şi vizite fără succes au avut toţi conducătorii României. Dar vacanţe oficiale nu a avut niciunul. Ponta s-a dovedit absolut jenant când s-a jucat de-a baschetul cu Ghiţă Mureşan şi cu turiştii însoţitori din presa română. Îi dribla pe ziarişti ca la balamuc, iar lor le plăcea. Ponta se dovedea, cu adevărat, abil, dacă l-ar fi atras pe Michael Jordan sau pe Magic Johnson să bată mingea cu el, măcar două secunde. Aşa ar fi aflat şi americanii că prim-ministrul României a fost în SUA. Totuşi, nu este clar de ce s-a dus Ponta acolo. S-a dus în SUA ca să fie vedetă în România? Cred că s-a urmărit o legendare a prezidenţiabilului Ponta. Să fie acolo, la imagine, că nu se ştie când prinde bine.
Mai bine să prisosească decât să lipsească. Dacă l-ar fi chemat Biden, atunci, normal, întâlnirea la Casa Albă ar fi fost în prima zi, nu ultima. N-a fost nicio declaraţie comună, iar media l-a ignorat. O vizită personală, turistică, aproape anonimă, tratată de oficialii americani ca atare. Ponta s-a prevalat de relaţia veche şi grea a României cu SUA, iniţiată, construită în zece ani de Băsescu, ca să-i forţeze uşa lui Biden, ca să-şi facă, egoist şi obraznic, nişte poze cu autograf (şi) de la Casa Albă. A cucerit cele mai înalte vârfuri ale SUA, încununate de zăpadă, în doar trei zile. După care a trecut pe la New York, la casa agenţiei de voiaj, să plătească de la buget pentru excursie.
L-au ignorat şi preşedinţii companiilor multinaţionale la care s-a dus planificat. Ce ziceţi de asta? Erau ocupaţi. Nu i-a interesa Ponta. Nu de el au nevoie. Ei au nevoie de un climat investiţional predictibil, stabil, sigur, corect, fără şpăgi şi cu o justiţie pe care ştii de unde o iei, atunci când o cauţi. Nu au nevoie de minciunile lui Ponta, din moment ce cunosc toate conversaţiile telefonice ale tuturor cu toţi, primite cu cafeaua matinală împreună cu un profilul psihologic şi politic concis, esenţial şi exact al interlocutorilor din ziua respectivă. Şi atunci, cum poate fi interpretată întrebarea plină de curtoazie, prietenie, cordială, politicos-măgulitoare a unui oficial de vârf care (ar trebui să) îl ştie mai bine decât îl cunosc colegii de partid, adversarii politici, şi electoratul: „Victor («e» – fără el, nu există în engleză), ce vrei tu să faci pentru România?”.