Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

“Decalogul PNL”, o aberaţie comunistoidă

La sfârşitul săptămânii trecute, la Palatul Parlamentului s-a întrunit Consiliul Naţional al PNL, adoptându-se criteriile de integritate pentru candidaţii la alegerile de anul viitor. Timp de aproape trei ore s-a vorbit despre toate şi de toţi, stabilindu-se că traseismul politic, nepotismul, contractele cu statul, incompatibilitatea şi conflictul de interese sunt criterii de respingere. Mai mult de nevoie, decât de voie, liberalii vor să-şi facă curăţenie în partid. La presiunea societăţii civile, conducerea a pregătit un „decalog de integritate”, pe care trebuie să îl respecte oricine vrea să candideze sub sigla PNL. Aşadar, corupţii, traseiştii, foştii securişti, sau plagiatorii ies din calcul. Eu cred că criteriile de integritate vor fi doar nişte principii teoretice, greu de aplicat în practică. În primul rând, pentru a funcţiona, partidele au nevoie de fonduri, şi nu cred că un politician „curat” dar sărac va avea şansă pe un loc eligibil în listele electorale.

Sunt sigur că schimbări esenţiale nu vor fi, ci doar „spoieli” de suprafaţă pentru amăgirea electoratului şi nu spre folosul acestuia. Criterii de integritate au existat (şi încă există) în toate partidele democratice din lume, altfel nu mai vorbeam noi acum despre democraţie şi stat de drept. Problema, însă, este alta, cine impune şi controlează aceste criterii! societatea civilă, ONG-urile, Presa, electoratul, etc. sau Partidele? Cum ar putea impune ceva Johannis, Gorghiu şi Blaga când tocmai ei nu îndeplinesc aceste criterii? Cum ar putea Gorghiu sau un subordonat de-al ei să spună că Ghişe nu îndeplineşte criteriile, când Alinuţa a încheiat contracte discutabile cu statul, copy-paste cu ale lui Şova. Adică, Şova la pârnaie iar Alinuţa-n Parlament? Propagandă ieftină şi necredibilă!

Nu reuşim să construim ceva sănătos şi credibil în țară şi importăm idei din alte regimuri, numai ca să salvăm aparenţele. Pe vremea Cealaltă, erau şi atunci criterii de integritate, dar selecţia cinstiţilor din masa hoţilor se numea altfel: Codul Eticii și Echității Socialiste. Acest cod l-a trimis la munca de jos pe Virgil Trofin (membru important al CC al PCR), pentru că fiica sa a făcut un avort, în urma căruia a şi murit, Gheorghe Apostol (principalul contracandidat al lui Ceauşescu la funcția de lider al partidului, după moartea lui Gheorghiu-Dej) a fost mătrăşit după ce a divorţat, Chivu Stoica (Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România – 1967), la fel, o luase pe arătură, până s-a împuşcat, şi oricine nu respecta linia partidului şi a codului eticii şi echitaţii era înlăturat. Nu conflictul cu Securitatea era cauza, deşi le place să spună aşa, să se dea dizidenţi. Cu Securitatea se intra în conflict, doar dacă trădai sau îţi rămânea vreo rudă afară.

După Congresul de săptămâna trecută, important este ca PNL-ul să aplice şi să menţină Criteriile de integritate. Cum prinde pe unul că fură sau devine corupt, afară cu el, simplu, nu? Dar vor sau pot? Cine-l prinde şi cine stabileşte dacă-i corupt? PNL este o Instanţă de judecată? Măi fraţilor, astea-s aberaţii comunistoide şi fac parte din “lupul paznic la oi”! Într-adevăr, PNL-ul poate elabora şi aplica criterii de integritate, dar nu vor fi niciodată credibile şi vor avea soarta criteriilor lui Dragnea, aplicabile numai la alţii. „Decalogul” PNL este o idioţenie şi seamănă cu codul eticii şi echităţii socialiste. O bazaconie. Încearcă să treacă oamenii printr-un şablon. Absurd. Sunt doar „găselniţe” de prostit lumea. Şi de a scăpa de „indezirabili”. Se plătesc poliţe. Oricum toţi sunt o apă şi un pământ.