Haosul politic și economic din Grecia a acaparat prima pagină a ziarelor din aproape toată lumea. Sunt consternat când văd că toți plâng de mila acestei țări, deși măsurile lor de austeritate nici măcar nu se compară cu măsurile aplicate în alte părți. Guvernul Greciei a tot luat bani împrumut și acum acuză creditorii că sunt cămătari. De mai bine de trei ani, Elada, după cum i se mai zice, se află în plin declin financiar, timp în care, atât Banca Centrală Europeană cât și Fondul Monetar Internațional s-au chinuit să o salveze cu fonduri peste fonduri, refinanțări și recreditări, în speranța unei neașteptate reveniri a aceste țări din zona euro.
Grecia este de mai mult timp într-un faliment nedeclarat. Până acum, ea a dat faliment internațional de vreo șase ori, o dată înainte de Othon (primul rege al Greciei moderne), alta dată sub el și de vreo patru ori după, incluzând şi suspendarea de azi a plăților. Nu au fost niciodată iertați de dobânzi, totdeauna mari, și asta a precipitat toate prăbușirile. N-au avut venituri niciodată pe măsura ambițiilor, baza de impozitare fiind mică și economia informală mare, chiar și azi, când sunt o țară dezvoltată. Pe datorie s-au eliberat de turci, și-au construit statul, armata, capitala, Căile Ferate.
Au fost adesea sabotați de Marile Puteri, englezii, în special, ale căror interese s-au aliniat cu ale turcilor în războiul Crimeei, făcând blocadă porturilor grecești. Doar după al doilea război mondial au investit în această țară, de teamă că, altfel, vor câștiga comuniștii. Grecia a fost, în primul rând, un eșec de integrare europeană. Iar eșecul integrării profunde în Uniune a fost determinat de eșecul reformării și modernizării statului, al clasei politice și al societății.
Deși a intrat în UE în urmă cu 34 de ani, Grecia nu a reușit nici până în ziua de azi să devină o autentică democrație de tip occidental. Liderii acestei țări jumătate mediteraneană, jumătate balcanică nu au putut să-și reformeze țara suficient pentru a se apropia măcar de modelul politic și de guvernare occidental, care reprezintă esența proiectului de integrare europeană.
Au atras sume uriașe de bani comunitari care s-au întors în mare parte înapoi în țările din vestul continentului, cu ajutorul unor contracte de înzestrare militară, de construcții de infrastructură, dar și de consum de lux. Evident, politicienii de la Atena care au făcut ca acest troc să meargă, au avut grijă să-și oprească și ei un comision îndestulător. Cu ce s-au ales grecii? Cu un sistem de asistență socială generos (mita electorală împărțită o dată la patru ani atât de stânga, cât și de dreapta), dar nesustenabil, cu autostrăzi, porturi și aeroporturi moderne, dar făcute la costuri de câteva ori mai mari și cu promisiunea solemnă că diferența dintre ce consumă și ce produc va fi în veci asigurată din banii restului europenilor sau de creditori.
Acesta a fost trocul încheiat de liderii greci cu marile țări din UE și cu propriii cetățeni. Și, cât au fost bani, toată lumea a fost fericită. Acum, când nu mai sunt, politicienii greci și-au adus aminte că țările cu care au făcut afaceri profitabile zeci de ani sunt, de fapt, niște nenorociți de imperialiști, țările din vestul Europei, au descoperit că liderii Greciei sunt, de fapt, niște corupți lacomi, care nu au făcut nimic din ce au promis în 1981. O parte din cetățenii Greciei, votanții de „nu“ la referendum, îi întreabă cu reproș pe europeni: „Nu știați că suntem alcoolici și că nu ne putem controla viciul?! De ce ne-ați dat în continuare să bem pe datorie când vă era clar că nu ne putem opri și că nu avem cu ce plăti?!“. O singură întrebare nu își pun nici unii, nici alții: „De ce nu am ieșit în stradă mai devreme, de ce nu am protestat acum zece ani, măcar, împotriva propriilor politicieni corupți?!”.