După 12 ani de la aderare, România preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Așa cum sunau lucrurile, ți s-ar fi părut că devenim șefii Europei pentru o jumătate de an, însă treaba nu stă așa. Pentru că, în stilul caracteristic politicienilor noștri, nimeni nu s-a sinchisit să ne explice ce înseamnă președinția Consiliului UE, dacă suntem cinstiți măcar cu noi înșine, avem o ceață mare în cunoștințe față de această chestiune. Sigur, nu prea înțelegem noi nici ce fac europarlamentarii noștri pe la Bruxelles și nici nu prea avem habar cine sunt.
În primul rând, nu este vorba aici despre președinția UE, confuzie pe care am întâlnit-o des în ultima vreme, ci despre aplicarea unui tratat apărut în anul 2009 la Lisabona, mai mult un act protocolar cu mari conotații de curtuazie, care dă posibilitatea unor triouri de state grupate să conducă doar anumite lucrări, prin rotație. România, alături de Finlanda și Croația formează un asemenea grup de coordonare. Din prerogative este exclusă conducerea Consiliului Afacerilor Externe, adică băgatul nasului în legăturile cu puterile lumii. Pe scurt, rolul nostru este acela de a supraveghea ca o parte a lucrărilor unor Comisii să se desfășoare cu respectarea regulamentelor. Avem totuși trei situații problematice. Gestionarea Brexit cu adoptarea unui Acord, implementarea propriei noastre viziuni asupra direcției UE cu apărarea securității statelor membre și reprezentarea intereselor României în cadrul UE.
Acum vă imaginați că actorii care trebuie să își folosească accepțiunile și mințile pentru îndeplinirea acestor obiective sunt Președintele Klaus Iohannis, Guvernul prin Viorica Dăncilă și Parlamentul prin Liviu Dragnea. Din ce s-a văzut până azi, Klaus o ține înfiptă cu respectarea regulilor UE cu orice preț, iar cuplul Dragnea – Dăncilă propovăduiește populist o continuare a apartenenței, dar nu cum zice Bruxelles-ul, cum vor ei.
O luăm pe rând. Brexit-ul. Marea Britanie, singurul stat care a refuzat adoptarea monedei euro sub amenințarea că vor tăia Canalul dacă li se va impune așa ceva, iată că îl taie oricum. Britanicii nu au ținut cont de Merkel sau de Macron, respingând până și un eventual Acord de ieșire ordonată, dar trebuie să se lase convinși de președinția românească a UE să îl accepte. Mai departe, oficial, aproximativ 500 de mii de români care trăiesc în Regatul Unit sunt în pericol de a-și pierde locul de muncă și toate drepturile. Puțin probabil să fim noi cei care îi determinăm să încheie o înțelegere cu Uniunea Europeană în termeni care să nu afecteze echilibrul politico-economic.
Despre strategia de securitate europeană nu cred că are sens să dezbatem. Asta-i o temă pe care ne-o vor scrie alții, iar la examen vom merge cu lucrarea copiată.
Rămâne, cel mai important dacă tot ne așezăm din inerție pe un scaun de conducere, interesul României în contextul așezării noastre la președinția Consiliului Europei lângă Finlanda ca popor dușman de moarte al corupției și lângă Croația ca cea mai avidă țară în ce privește specularea oricărei oportunități de dezvoltare. Practic, la sfârșitul celor șase luni de conducere românească, agricultura noastră o va concura pe cea a Franței, turismul va fi alternativă la cel francez și italian și șenalul navigabil al Dunării sau ce a mai rămas din povestea aceasta, va lega printr-un proiect de transfrontalier pe termen lung Marea Neagră de porturile olandeze.
Viorica și Olguța, consiliate de Dragnea și Vâlcov, prin propriile lor exemple, sunt personajele care au misiunea de a convinge Europa că noi suntem o națiune onestă, un stat definitoriu al democrației gata să creeze contextul mutării tuturor intereselor economice europene în zona noastră. Oricât de optimist aș fi, nu cred. Râdem noi, pe aici, de reprezentațiile Vioricăi și ne ia groaza de golăniile lui Dragnea, dar europenii … Nu-i nimic, le oferim și lor o jumătate de an de comedie tragică. Poate așa ne cred.
6 luni de comedie prin Europa
