Dr. Florin EPURE
Sfânta Mănăstirea Surpatele este cunoscută ca o podoabă a artei brâncovenești, înălțată inițial de feciorii Popei Frâncu, la începutul secolului al XVI-lea, și refăcută de boierii Buzeşti în veacul al XVII-lea. Marica Doamna, soția Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu, a preînnoit această biserică din temelie, între anii 1706-1707. Andrei, Iosif, Hranite şi Ştefan din Ocnele Mari, zugravii care se iscălesc la proscomidie, au înfrumusețat cu picturi divine zidurile acestui sfânt lăcaș. La fel ca şi satul, mănăstirea îşi trage denumirea de la surparea de deal din imediata vecinătate.
Dar, mai puțin cunoscute sunt legendele care se mai păstrează în această zonă și mai ales episodul dramatic care a avut loc aici, înainte de declanșarea „zaverei“ de la 1821, care îi are protagoniști pe Iancu Jianu haiducul, sora lui Florica și Tudor Vladimirescu.
Neamul boieresc al Jienilor de la Caracal a avut o legătură de suflet cu obștea acestui așezământ monahal de la Frânceștii Vâlcei. Veneau aici, se închinau și săvârșeau legăminte, înzestrând lăcașul cu bani și odoare de preț, mai ales în vremea Agapiei Jianu, mătușa haiducului, care a fost hărăzită de Dumnezeu să conducă această obște monahală.
Despre Ioniță (Iancu) Jianu, fiul mezin al lui Costache Jianu, ispravnic al județului Romanați, se știe că a mai avut trei frați, pe Amza, Dumitrache și Mihalache. Documentele nu amintesc nimic de existența uneia sau chiar două surori ale haiducului, dar tradiția locală păstrează povestea tragică a Floricăi Jianu, care a fost îngropată aici, în curtea mănăstirii.
Iancu a stabilit relații de prietenie cu slugerul Tudor din Vladimiri încă din anul 1820, cunoscând nu numai aspirațiile acestuia ci și planurile de pregătire și organizare a revoluției. Se spune că Tudor poposea deseori în casa Jienilor și că acolo ar fi prins drag de Florica, sora haiducului, o fată foarte frumoasă aflată la vârsta adolescenței cu care dorea să se căsătorească.
Potrivit legendei, Florica ar fi fost răpită de la mănăstirea Surpatele, unde fusese dată în grijă maicii starețe, și siluită chiar înaintea logodnei, de cârc-serdarul Stoica, unealta lui Constantin Samurcaș, vornicul domnitorului în Oltenia. Florica nu a putut să mai trăiască cu această rușine a necinstirii și și-a pus capăt zilelor, prin spânzurare, chiar în clopotnița bisericii de la Surpatele.
Iancu Jianu n-a lăsat nepedepsită moartea sorei lui și a pus la cale planul răzbunării. L-a atras prin vicleșug pe demnitarul fanariot la mănăstire şi l-a ucis chiar pe mormântul sorei lui.
Plin de durere, Tudor Vladimirescu i-a declarat prietenului său Iancu Jianu că el de acum nu mai are altă iubire decât ţara, că nu-i este dat să aibă altă soţie şi copii ca unui om normal şi că a îmbrăcat „cămaşa morţii“ pentru patrie și dezrobirea ei. Şase luni mai târziu, Tudor Vladimirescu pornea Revoluţia de la 1821, care să-i măture din ţară pe toţi ciocoii şi asupritorii.
Iancu Jianu a jurat în fața părintelui duhovnic Antonie de la Surpatele, să lupte până la sfârșitul vieții sale împotriva neamului de greci fanarioți care au înrobit și au jefuit atâta amar de ani Țara Românească.
Jianu haiducise în zona Olteniei mai bine de un deceniu. Multe povești despre isprăvile lui se mai păstrează și azi în ținutul vâlcean. Despre temutul haiduc oltean, J.A. Vaillant scria la Paris, în anul 1844, că în acea vreme el era stăpânul țării și că s-a ridicat la luptă din dorința de a pedepsi pe cei ce săvârșeau samavolnicii de tot felul și exploatau poporul.
Despre Iancu Jianu se mai știe că era un om cu carte. Stăpânea foarte bine limbile slavonă, greacă și turcă. Mărturie stau și însemnările de pe „Psaltirea“ tipărită la Râmnic în anul 1784: „La leatul 1835 Mai 24 din voia lui Dumnezeu am căpătat pruncă Zinca botezată de soacră-mea Aniţa Găleşeasca şi spre ştiinţă când s-au născut şi fiica noastră Mariţa la leatu 1830 Augost 10.“
Sub un psalm din cartea sfântă sunt așternute următoarele rânduri: „Prostu şi eu păcătosu am câştigat prunca la leatu 1835 Mai 26 care sau botezat de soacră-mea Aniţa Găleşeasca puindu-se numele Zinca[…]“.
După atâția ani de haiducie Iancu Jianu intră căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu. Împreună cu acesta și cu întreaga oaste a revoluției, în anul 1820, va depune jurământ la mănăstirea Surpatele, pe Sfânta Evanghelie, cruce și steag să izbăvească poporul de fanarioţi. O troiță de lemn aflată în curtea mănăstirii mai amintește și astăzi de acești eroi martiri ai neamului. Iancu l-a ajutat pe Tudor Vladimirescu să treacă cu pandurii Oltul spre București și a deținut, în acel an al revoluției, dregătoria de pitar al curții.
Ridicarea norodului la 1821 a fost îndreptată și împotriva abuzurilor boierimii în general, caracterul social al acesteia reieșind din conținutul Proclamației lui Tudor Vladimirescu: „Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisăricești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?“.
În urma uciderii lui Tudor și a înfrângerii revoluției, haiducul Iancu Jianu a mai fost închis și anchetat dar în cele din urmă a fost eliberat. Se va retrage, alături de soția sa Sultana și cele două fiice Zinca și Marița, pe moșia părintească de la Chilii, în apropierea Caracalului. Se va stinge din viață la 14 decembrie 1842, la vârsta de 55 de ani și va fi înhumat în pridvorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Caracal, o ctitorie a familie sale. Osemintele vestitului haiduc au fost strămutate ulterior în Cimitirul orăşenesc nr.1.
A fost o vreme de restriște când așezământul brâncovenesc de la Surpatele a căzut în uitare și ruinare. În anul 1872 mănăstirea a fost închisă cultului din cauza stării precare de conservare, monahiile fiind mutate la mănăstirea „Dintr-un Lemn”. Abia în urma lucrărilor de restaurare din anii 1927-1935, de către Comisiunea Monumentelor Istorice, mănăstirea va fi repopulată cu monahii și redată cultului. Odată cu trecerea anilor s-a pierdut și locul gropniței legendarei Florica, sora haiducului oltean. Cei care se vor apleca asupra studiului istoric al acestei perioade sau a genealogiei Jienilor va putea aduce povestea tragică de la Surpatele în cărțile de istorice ca un eveniment veridic.