Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ştefan Vuza vrea să câştige licitaţia pentru Oltchim

Nu numai ruşii de la Oil Gas Trade şi-au anunţat intenţia clară de a participa la licitaţia pentru a cumpăra Oltchim. Acum a reintrat în cursă şi Chimcomplex, societate condusă de omul de afaceri Ştefan Vuză. Ce-i drept este că Vuza a vizitat Oltchim în urmă cu câteva luni, a stat de vorbă cu autorităţile judeţene şi şi-a exprimat dorinţa de a prelua combinatul de la Rm. Vâlcea. Numai că, mai apoi nu s-a mai auzit nimic. Totuşi, Vuza a lucrat la planul său în tot acest timp şi a aşteptat cu sufletul la gură ca Ministerul Economiei să decidă data organizării licitaţiei pentru Oltchim.

Ei bine, omul de afaceri de la Chimcomplex este acum în faza de finalizare a documentaţiei pentru participarea la licitaţie, susţinând că este pregătit chiar să cumpere Oltchim la pachet cu Arpechim Piteşti. Ştefan Vuza crede că are şanse mari să achiziţioneze combinatul de la Rm. Vâlcea, însă el va trebui, cel mai probabil, să scoată din buzunar între 164 – 294 de milioane de euro, cam la cât este estimat Oltchimul. ,,Eu am spus întotdeauna „se poate” şi iată că în trei-cinci luni cred că fratele mai mic, Chimcomplex, îl va cumpăra pe cel mare, Oltchim. Cele două firme, împreună, îmi vor permite transpunerea unei mari dorinţe ca om de afaceri român, crearea Companiei Naţionale de Chimie, chiar dacă proiectul depăşeşte 170 de milioane de euro. Iar dacă la pachetul privatizării Oltchim intră şi Arpechim, vom negocia cu Petrom OMV. Suntem pregătiţi şi pentru această tranzacţie”, a declarat, pentru Agerpres, Ştefan Vuza, proprietarul grupului SCR.

După cum bine se ştie, Chimcomplex este una dintre cele mai vechi firme din judeţul Bacău, cu un bogat portofoliu de produse clorosodice, solvenţi organici şi pesticide. Însă, de asemenea, se cunoaşte faptul că acest combinat al lui Vuza are o capacitate de producţie mai mică decât Oltchim, dar deţine, de puţin timp, cea mai performantă instalaţie de produse clorosodice din Europa, cu elemente de tehnologie de generaţia a cincea, în timp ce la Oltchim o instalaţie similară are numai dotări de generaţia a doua.

Licitaţia pentru Oltchim, reluată în prima parte a anului 2014

Trebuie să menţionăm că Guvernul României intenţionează să reia licitaţia pentru Oltchim în primul trimestru al anului viitor. Pentru această ofertă şi-au mai anunţat interesul, însă fără a face comentarii, consorţiul PCC-Fortissimo, în prezent acţionar minoritar la Oltchim, companiile ruse Oil Gas Trade, VTB Capital, TISE sau Gazprom Neft.