Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lukoil ia în calcul vânzarea rafinăriilor din Europa, inclusiv pe cea din România

Lukoil ia în considerare vânzarea celor patru rafinării pe care le deţine în Europa, inclusiv cea din România, a declarat preşedintele companiei Vagit Alekperov, citat de Novinite.

Conform declaraţiilor lui Alekperov, Lukoil ar putea vinde toate rafinăriile europene, sau cel puţin o parte din ele. O alternativă ar fi un spin off al business-ului cu rafinării al Lukoil şi transpunerea lui într-o entitate separată, pentru a atrage investitorii.

„Aceste active nu sunt strategice pentru noi în momentul de faţă. În ultimii ani ne-am concentrat în cea mai mare parte pe explorare şi dezvoltarea unor câmpuri petroliere şi de gaz. Aceste investiţii ar putea să ne oblige să luăm decizii cruciale cu privire la soarta unor active cum sunt rafinăriile europene”, a spus Vagit Alekperov.

Lukoil are în Europa patru rafinării, în România, Bulgaria, Italia şi Olanda.