Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: incont.stirileprotv.ro

Legal, impozitarea bacşişului a fost eliminată

Foto: incont.stirileprotv.roAdministraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea ne informează că a fost publicată Legea nr. 186/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495/06.07.2015. Actul normativ intră în vigoare în trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 9 iulie 2015.

Prin actul normativ adoptat, au fost eliminate prevederile legale referitoare la impozitarea bacşişului, la înregistrarea sumelor de bani deţinute de personalul operatorului economic care îşi desfăşoară activitatea în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor într-un registru de bani personali, special întocmit în acest sens şi cele referitoare la obligativitatea ca personalul operatorului economic să prezinte organului de control sumele de bani deţinute.

Practic, odată cu eliminarea acestor prevederi din legislaţie, ne întoarcem la vechiul cadru legal, care nu reglementa în niciun fel sumele suplimentare de bani primite de angajaţii din anumite ramuri de activitate sub formă de bacşis.