Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Întâlnire de GRADUL ZERO între sindicaliştii de la CET GOVORA şi Cristian Buican

Săptămâna trecută, la sediul PNL din municipiul Râmnicu Vâlcea, a avut loc o întâlnire între liderii acestui partid şi o delegaţie a sindicaliştilor de la CET Govora. Din partea PNL au participat deputatul Cristian Buican, vicepreşedintele CJ, Romulus Bulacu, consilierul judeţean Victor Stănculescu şi Samoil Vâlcu. Discuţiile s-au axat pe situaţia actuală de la CET Govora, dar şi pe situaţia creată de demisia directorului general Mihai Bălan. Ideea generală a întâlnirii a fost aceea că sindicaliştii îl sprijină în continuare pe Mihai Bălan şi nu doresc ca la conducerea CET-ului să vină persoane provenite din mediul politic. „Sindicaliştii de la CET vor profesionişti în fruntea instituţiei. Ei au venit la întâlnire pentru a-l susţine în continuare pe Mihai Bălan. Vor ca acesta să rămână director la CET şi să continue proiectele începute”, ne-a declarat Samoil Vâlcu, participant la întâlnire.