Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Înmatriculările de autoturisme au crescut

Conform datelor transmise de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), numărul înmatriculărilor de autovehicule noi în luna august a.c. a fost de 10.043 vehicule, cu 18,36% mai mult decât aceeaşi lună a anului trecut.

În funcţie de numărul vehiculelor înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile Dacia, cu 2.450 unităţi, în creştere cu 16% faţă de august 2014, Volkswagen cu 814 unităţi (+28,59%), urmat de Skoda, cu 635 unităţi (+ 7,08%) şi Ford, cu 485 unităţi (- 7,44%).

În privinţa celor mai puţin înmatriculate maşini, se regăsesc Ferrari, Infiniti, Maserati, Mercedes-AMG, SsangYong şi Tesla Motors (câte o unitate), Alfa Romeo (2 unităţi), Subaru (4), Lexus (5) şi Jaguar (9 unităţi).

Un segment unde s-a consemnat o scădere a numărului de înmatriculări noi a fost numai cel al tractoarelor, respectiv 13 unităţi (- 55,17% faţă de august 2014).