Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Informare privind modul de alocare a sprijinului financiar în cadrul Programului Național Apicol – Anul 2022

Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.
Ca urmare a verificării administrative și centralizării datelor aferente cererilor de plată depuse de solicitanți în cadrul Programului Național Apicol 2022 facem următoarele precizări:
• Măsurile/acţiunile cuprinse în Program pentru care s-a plătit sprijin financiar în anul 2022
• Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori
– consultanță în apicultură;
promovarea apiculturii şi a produselor apicole;
organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură;
achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea cerii;
achiziția de către formele asociative de echipament pentru ambalarea mierii;
Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei- Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei;
Raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral:
Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral.
Achiziţionarea de accesorii apicole : colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator;
Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie- echipament apicol de protecție, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere;
Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie -–remorci/pavilioane apicole şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral ;
Măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune-
Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine ;
Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită și de multiplicare;
Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită și de multiplicare
Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă -Decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii;
 În cadrul PNA 2022 au fost depuse următoarele solicitări:
7,853 cereri de plată cu suma totală solicitată în valoare de 96,631,657.92 lei; dintre acestea un număr de cereri 7.840 cereri au fost depuse de către apicultori şi 13 cereri au fost depuse de către Formele asociative apicole legal constituite. Din totalul cererilor de plată depuse au fost aprobate un nr. de 7,819 de cereri cu suma totală aprobată în valoare de 60,195,534.80 , din care 7.807 cereri depuse de către apicultori și 12 cereri depuse de către formele asociative legal constituite.
Alocarea sumelor prin PNA 2022
Modul de alocare a sprijinului financiar pentru fiecare acțiune s-a realizat având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 339/2020 , cu modificările și completările ulterioare, astfel:
Pentru acțiunile de asistență tehnică A.1-A.5 (solicitanți formele asociative) și acțiunea D.3( solicitanti apicultorii), având în vedere că suma solicitată şi aprobată de APIA s-a încadrat în limita plafonului alocat, nivelul sprijinului financiar plătindu-se integral; (art. 8.1. din HG 339/2020, cu modificările și completările ulterioare).
Pentru acțiunea C.4.ținând cont că suma solicitată şi aprobată de APIA a depășit plafonul alocat nivelul sprijinului financiar s-a stabilit procentual cu încadrarea în plafonul alocat. (art. 8.1 din HG 339/2020, cu modificările și completările ulterioare).
Pentru acțiunea C.3 și pentru măsura E având în vedere că suma solicitată şi aprobată de APIA s-a încadrat în limita plafonului alocat, nivelul sprijinului financiar plătindu-se integral.(art. 8.2. din HG 339/2020, cu modificările și completările ulterioare).
Pentru măsura B. şi acţiunile C.1, C.2, D.2 ţinând cont că suma solicitată de beneficiari şi aprobată de APIA a depășit plafonul alocat, nivelul sprijinului financiar se stabilește aplicându-se prevederile art. 8.3. din HG 339/2020, cu modificările și completările ulterioare, la valoarea cea mai mică de achiziţie, fără TVA, respectiv prevederile art. 8.4. din HG 339/2020 nivelul sprijinului s-a stabilit procentual fără a se depăşi valoarea de achiziţie, fără TVA, din factură, până la limita sumei aprobate.
Pentru acțiunea D1 având în vedere că după aplicarea prevederilor de la Art. 8.(3) s-a depășit suma alocată conform plafonului, nivelul sprijinului financiar s-a stabilit procentual din valoarea cea mai mică de achiziţie, fără TVA. (art. 8.5. din HG 339/2020, cu modificările și completările ulterioare).
 Pentru mai multe informații referitoare la distribuția sumelor alocate prin PNA 2022 vă rugăm să accesați următorul link: https://apia.org.ro/…/INFORMARE-mod-de-alocare-sprijin….