Acasă Cultură Lansare de carte. „Cu o viață mai devreme” – carte de poeme...

Lansare de carte. „Cu o viață mai devreme” – carte de poeme –

Vineri, 7 octombrie 2022, la Muzeul de Artă Casa Simian, la ora 16:00, are loc lansarea de carte „Cu o viață mai devreme”. Invitați la acest eveniment cultural sunt conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr și renumitul dramaturg Mircea M. Ionescu.

O parte din banii achiziționați din vânzarea cărții vor fi donați copiilor cu nevoi speciale (cu autism) dintr-un centru din Râmnicu Vâlcea.

În calitate de autor, iată ce afirm, pe scurt, despre această carte de debut: „Cu o viață mai devreme” dezvăluie acea iubire care uimește și pe sfinți, prevestind veșnicia…

neîntâmplătoare.

În prefața cărții, domnul prof. Ioan St. Lazăr (membru al Uniunii Scriitorilor din România) a surprins esența poeziilor: „…spontane cuvinte inspirate și ritmuri literare armonioase, fără ca autoarea lor să-și dea seama, că ele, de la sine, devin și literatură. Și totul la o tensiune perpetuă a stărilor de fericire în doi, dincolo de lume, a crispărilor în fața implacabilului ori a îndârjirii de a transcende iubirea în eternitate. Nimic conceput sau premeditat, totul trăit! Într-o frapantă autenticitate.”

Această carte de poeme a fost realizată la inițiativa și cu sprijinul financiar al doamnei Marinela Alexeanu Buttu.

La rugămintea mea, artistul Daniel Stancu mi-a oferit o serie de ilustrații care însoțesc într-un mod armonios și, în același timp, misterios, poeziile mele. Așadar, lucrarea sa, intitulată „Floarea căilor” întâlnește căile poeziei. Astfel, sunt prezente în carte și câteva definiții despre poezie, definiții care îmi aparțin. Iată una dintre ele: „Poezia logodește cuvântul cu fiorul vieții.”

Totodată, cu recunoștință mulțumesc celor care au contribuit la apariția acestei cărți:

pentru prefață, domnului profesor Ioan St. Lazăr (Membru al Uniunii Scriitorilor din România), artistului Daniel Stancu pentru ilustrații, sponsorilor care sunt menționați în carte și editurii Vanemonde din București, în special domnului director Liviu Dumitrescu.

Aș fi onorată să fim împreună la acest debut literar.

• Toate cele bune, Dana Stan – autor

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.