Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fermierii vor primi bani de la stat

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a anunţat că în a doua parte a lunii octombrie, fermierii vor primi avansuri pentru plăţile la hectar, în valoare totală de aproximativ 692 de milioane de euro. „Îmi spuneau fermierii că mare parte din producţie este stocată, dar nu sunt mulţumiţi de preţurile din piaţă şi şi-ar dori să aibă resurse să înceapă campania fără să fie nevoiţi să vândă la un preţ care nu este convenabil”, a declarat Daniel Constantin.

El a anunţat că începând din 16 octombrie, aproape 1,05 milioane de fermieri care au depus cerere de plată la APIA vor primi avansuri însemnând 79 de euro pe hectar. Ministrul a mai adăugat că fondurile vor ajunge în interval de două săptămâni de la începerea plăţilor în conturile fermierilor.