Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BUGETUL CET GOVORA a trecut! Consilierii judeţeni au căzut în penibil

Şedinţa de Consiliu Judeţean din data de 29 mai a.c. a fost una extrem de vocală, mai ales la punctul de pe ordinea de zi privind votarea bugetului CET GOVORA pentru anul 2015. Deşi majoritatea consilierilor, atât de la PNL, cât şi de la PSD, au votat, aceştia au dat un spectacol grotesc, penibil şi extrem de jenant înainte de a se trece la vot. Atât liberalii, cât şi pesediştii, de fapt, câteva cozi de topor, au încercat să pună într-o lumină proastă efortul celor de la CET Govora de a ţine pe linia de plutire societatea, după ce prin votul aleşilor judeţeni, CET-ul a fost nevoit să livreze abur către OLTCHIM. Mai mult preluarea minelor de la Berbeşti şi Alunu este o altă piatră de încercare pentru echipa managerială de la CET Govora, care a prezentat un buget realist, făcând estimări care au la bază analize temeinice şi pertinente.

Culmea tupeului, trecând peste discursurile lui Constantin Pîrvu de la PSD, ale lui Victor Stănculescu de la PNL sau alţii care s-au legat de cheltuieli cu întreţinerea calculatoarelor sau ale imprimantelor, dar şi de „salariile colosale” ale directorilor de la CET Govora, 6 consilieri judeţeni s-au abţinut pe motiv că au legături cu CET Govora sau chiar sunt angajaţi la CET Govora. Este vorba despre Ioana Liţă, fost director Resurse Umane, Doru Filipi, Cristi Iliescu, Ion Belciu, Tiberiu georgescu şi Constantin Pîrvu. Ultimul deşi a spus că va vota împotrivă, s-a abţinut pentru motive numai de el ştiute. De fapt, cel puţin jumătate dintre consilierii judeţeni au legături mai mult sau mai puţin pe faţă la CET Govora. Acest lucru nu i-a oprit să se dea în spectacol, făcându-se de râs. Până la urmă, bugetul a trecut cu 22 de voturi pentru.