Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: Bărbatul care a încercat să-și calce tatăl și fratele cu mașina, acuzat de TENTATIVĂ DE OMOR CALIFICAT

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au finalizat cercetările şi la data de 20.12.2022 au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a unui inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat asupra a doi membri de familie, tulburarea ordinii şi 1iniştii publice, şi de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi în stare de libertate, a doi inculpaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Din rechizitoriul întocmit rezultă următoarea situaţie de fapt: În după amiaza zilei de 30.11.2022, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul(aflat în stare de arest preventiv) i-a lovit intenţionat pe tatăl şi fratele său, cu autoturismul marca Ford Focus pe care 1-a condus sub influenţa băuturilor alcoolice pe raza mun Rm Vâlcea, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la momentul prelevării mostrelor biologice, pătrunzând pe contrasens, pe B-dul Dem Rădulescu, unde se aflau aceştia, context în care a demarat în forţă şi a intrat cu partea frontală a autoturismului în ei, după care, întrucât cei doi s-au ridicat şi s-au refugiat pe trotuar, inculpatul a încercat în continuare, în mod repetat, lovească în aceeaşi manieră, pătrunzând cu intenţie cu autoturismul de mai multe ori pe trotuar după aceştia, rămânând, în cele din urmă suspendat cu autoturismul pe trotuar, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică prin aceste acţiuni.

În sarcina celorlalţi doi inculpaţi, se reţine faptul că, în după, amiaza zilei de 30.11.2022, pe fondul unui conflict preexistent, în timp ce se aflau pe str. Ostroveni la intersecţia cu B.dul Dem Rădulescu din mun Rm. Vâlcea, împreună s-au deplasat la autovehiculul staţionat, condus de inculpatul (aflat în stare de arest preventiv) şi pe carosabil au exercitat, acte de violenţă asupra persoanei vătămate/inculpat (aflat în stare de arest preventiv), fiul, respectiv fratele, lovindu-l cu pumnii și picioarele în zona corpului, iar prin violențele comise au tulburat ordinea și liniștea publică.