Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCENI DISPĂRUŢI FĂRĂ URMĂ

Opt vâlceni sunt daţi dispăruţi de ani de zile. Vă vom aduce în atenţie, în acest număr al publicaţiei noastre, poveştile unor copii pe care părinţii lor nu i-au mai văzut de ani de zile, dar şi cazurile unor adulţi dispăruţi în împrejurări suspecte.

Tânăr cioban din Titeşti, dispărut fără urme de 19 ani

Avea 17 ani când a fost trimis de părinţi cu oile în transhumanţă, iar dintr-o dată a dispărut fără urme. Se întâmpla undeva în luna noiembrie a anului 1995, când Florin Ghiţă, domiciliat în localitatea Titeşti, sat Cucoiu, a ajuns cu turma sa de mioare în Drăgăşani. Acolo a fost văzut ultima oară, pentru că de atunci rudele sale nu mai ştiu nimic despre el. Oamenii au anunţat poliţia, iar Florin a fost dat în urmărire generală. Numai că, au trecut 19 ani şi tânărul nu a mai apărut. Acum el ar trebui să aibă 36 de ani. Rudele sale nu şi-au pierdut speranţa însă, iar pe site-ul IPJ Vâlcea încă mai există o poză de-a sa şi semnalmentele. Aşadar, în momentul în care a dispărut, Florin Ghiţă avea o înălţime de 1,70 – 1,79m, greutate 50 – 59 kg, ochi negri, păr şaten faţa ovală, nas drept. Semne particulare: cicatrice operaţie hernie şi cicatrice – arsuri pe fesa dreaptă.

A plecat în Italia şi nimeni nu mai ştie nimic de ea

În 2011, Corina Elena Doran le-a spus părinţilor ei că pleacă în Italia la o familie de cunoştinţe. Ajunsă acolo femeia a anunţat printr-un mesaj pe telefon că este bine, însă după câteva zile nu a mai dat niciun semn de viaţă. Totul se întâmpla în luna mai a anului 2011, Corina Elena Doran având atunci 26 de ani. Tânăra s-a născut în Drăgăşani, însă locuia în comuna Prundeni, satul Zăvideni. Când a plecat de acasă, spunându-le părinţilor ei că se duce în Italia la familia Nicolae Ion şi Loredana Docea, femeia avea părul vopsit blond şi o greutate de 50-59 de kilograme. Mai mult, tânăra are o înălţime de 1,60 – 1,69 şi are ochii căprui. Rudele sale sunt disperate, pentru că de trei ani nu mai au niciun semn de la ea.

Ultima oară văzuţi la biserică

Doi dintre bărbaţii daţi dispăruţi şi căutaţi de poliţiştii vâlceni au plecat la biserică şi nu s-au mai întors. Unul dintre ei este Valeru Cumpănaşu, născut în anul 1957, în comuna Lădeşti. În ziua de 26 octombrie 2010, el a plecat de acasă cu gândul să se ducă la hramul bisericii din satul Cermegeşti. De atunci, bărbatul nu a mai fost văzut, iar rudele sale susţin că era cunoscut ca fiind alcoolic.

Nici despre Teodor Mija nu se mai ştie nimic din anul 2010, din luna aprilie, atunci când a plecat de la un garaj din punctul Ponor, de pe raza comunei Stoeneşti, s-a dus la Mănăstirea Frăsinei, din Muereasca, iar apoi a dispărut fără urmă. Acesta avea 74 de ani în momentul în care a dispărut, o înălţime de 1,50-1,59, greutate 50-59 kg, ochii albaştri, păr cărunt, faţa rotundă, gura mijlocie şi buze subţiri.

De 7 ani, o familie din Berbeşti îşi caută fetiţa

Avea doar 10 anişori când a plecat din parcul de joacă din faţa blocului şi de atunci nu a mai apărut. Este vorba despre celebrul caz al Loredanei Elvira Ghioca, din Berbeşti, care este căutată de părinţi şi poliţie încă din anul 2007. Fetiţa a fost văzută ultima dată în apropierea locuinţei bunicilor ei din partea mamei, în ziua de 21 februarie 2007, între orele 14.00 – 17.00. De atunci, nu se mai ştie nimic despre ea, iar acum ar trebui să aibă în jur de 17 ani, poliţiştii făcându-i chiar şi un portret robot îmbătrânit, ţinând cont de semnalmentele date de părinţi. Când a dispărut de acasă, fetiţa avea o înălţime de 1,30-1,39 m, culoarea părului blond, ochii căprui, faţa rotundă, gura mică şi buze subţiri.

A încercat să treacă un râu şi a dispărut fără urmă

În luna august a anului 1999, Ioniţă Bunget, din comuna Lăpuşata, a încercat să treacă râul Cerna pe timpul unei ploi torenţiale, când apele erau învolburate. Nu se ştie nici până acum dacă el a scăpat nevătămat de furia apelor pentru că de atunci nu a mai fost văzut. Bărbatul avea 41 de ani când a dispărut, avea o înălţime de 1.70 m, 70-79 kg, atletic, păr şaten, faţa rotundă şi ochii căprui. Familia încă îl mai caută disperată.

Nu s-a mai întors de la vânătoare

Un caz special este cel al lui Ştefan Frânculescu, care, deşi este bucureştean, a fost dat dispărut în Vâlcea. În data de 11 noiembrie 2000, acesta a plecat la vânătoare pe muntele Văleanul, din zona Horezu, iar colegii săi l-au pus să asigure paza autoturismelor folosite pentru a ajunge acolo. Când s-au întors de la partida de vânătoare, prietenii lui Ştefan Frânculescu au rămas surprinşi când au văzut că bărbatul nu mai era acolo. L-au căutat disperaţi, însă nu l-au găsit atunci, iar poliţia nu l-a depistat nici până în ziua de astăzi. Acesta avea o înălţime de circa 1,78 m, aproximativ 80 kg, atletic, păr grizonat, tuns scurt cu calviţie frontală, faţa ovală şi ochii verzi.

Cerşetor în străinătate, dat dispărut de 18 ani

Constantin Guga este dat dispărut din anul 1996, însă oamenii legii au indicii că el ar practica cerşetoria în străinătate. Cu toate acestea nu sunt certitudini, iar familia sa încă mai aşteaptă să-l vadă. Bărbatul din Copăceni, ce avea 48 de ani când a dispărut, are un picior amputat, iar în luna iunie a anului 1996 a plecat cu o Dacie de culoare verde, cu număr de înmatriculare de Sibiu, spre o destinaţie necunoscută de rudele sale. În data de 7 noiembrie a anului 1997, Constantin Guga a luat primul şi singurul contact cu părinţii săi, trimiţându-le o scrisoare prin care anunţa că va petrece Anul Nou cu ei, la Copăceni. Nu a mai venit însă, iar de atunci, aşa cum spuneam, singurul lucru care se ştie despre el este că ar fi cerşetor în străinătate.