Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Șoferul care s-a aruncat din mașină ca să scape de poliție RĂMÂNE ÎN AREST!

Şoferul inconştient din localitatea Ghioroiu, județul Vâlcea, care a produs un accident de circulaţie după ce s-a aruncat din maşină ca să scape de urmărirea poliţiştilor, rămâne în spatele gratiilor, el fiind în prezent încarcerat la penitenciarul Colibaşi. Decizia aparţine magistraţilor de la Judecătoria Bălceşti, care au verificat măsura arestării preventive în cazul şoferului Ion Cosmin Ganea în data de 4 octombrie 2016. Ion Cosmin Ganea s-a aflat până la sfârşitul lunii august 2016 în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea, după care a fost transferat la Penitenciarul Colibaşi.

Iată soluţia magistraţilor:

„Respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar. (…) Menţine ca fiind temeinică şi legală măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Ganea Ion Cosmin,, în prezent aflat în arest preventiv la Penitenciarul Colibaşi, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal si art. 335 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. (…) Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpatul Ganea Ion Cosmin, si pentru reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 octombrie 2016, ora 11:30,la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea”.

A pus în pericol 2 copii şi pe mama lor

În data de 22 martie 2016, pentru a scăpa de poliţiştii care erau pe urmele lui, Ion Cosmin Ganea, un tânăr de 28 de ani din Ghioroiu, judeţul Vâlcea, s-a aruncat din maşina pe care o conducea în mers fără să mai ţină cont de cei trei pasageri – doi minori şi mama sa vitegră.

Rămas fără şofer, autoturismul s-a oprit într-un gard. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Totul a pornit după ce, aflat în trafic în oraşul Bălceşti, Ganea a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, iar după o urmărire de mai bine de 15 kilometri, când s-a văzut încoltit s-a aruncat din mașina și s-a făcut nevăzut. Poliția îl cauta de doua zile.

Ion Cosmin Ganea este recidivist în trecut a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare pentru conducere fără permis, vătămare corporala din culpă, distrugere furt calificat şi viol.