Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ŞOCANT: De ce sunt liniștiți prizonierii Statului Islamic înaintea decapitării lor?

Multe semne de întrebare au ridicat decapitările ostaticilor occidentali de către jihadişti. Pe lângă indignarea şi furia pe care oamenii le trăiesc, au existat şi sentimente de incertitudine, mulţi punând la îndoială veridicitatea imaginilor publicate de Statul Islamic. Asta pentru că, toţi prizonierii aduşi în faţa camerelor de luat vederi, ce urmează să fie executaţi, sunt extrem de calmi şi de relaxaţi, în vocea lor nesimţindu-se nicio clipă frica.

Explicaţii la aceste incertitudini a dat ziaristul francez Didier François, cel care a fost sechestrat timp de zece zile în Siria de jihadiștii grupării Statul Islamic şi a împărțit aceeași încăpere cu americanul James Foley, jurnalistul american ce a fost ulterior ucis. Ziaristul francez susţine că ostaticii sunt calmi şi relaxaţi pentru că nu cred cu adevărat că vor fi decapitaţi. Acesta a mărturisit că ostaticii Statului Islamic sunt supuși unor acte de tortură psihologică în care se simulează execuția lor, înscenarea unor crucificări sau a unor înecuri. Astfel, ostaticii ajung să creadă că totuși nu vor avea o asemenea soartă.