Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Puterea reînvie Direcția VI a Securității

PDL susține un proiect de lege prin care ofițerii SRI să devină organe de cercetare penală și să lucreze cu procurorii în Parchet. Citiți și vă cruciți cum populația va putea fi urmărită prin orice mijloace. Rolul procurorilor și al serviciilor secrete au devenit din ce în ce mai puternice, mutilând încet-încet democrația în sâmburele existenței ei. O dictatură se bazează pe instituirea fricii. Pe urmărire, filaj, interceptări, în toate locurile, inclusiv în cele private. Acela și gen de dispoziții legale au existat și în Codul de Procedură Penală varianta 1968, din vremea lui Ceașcă, deci a comuniștilor. Probabil că autorul propunerii legislative de acolo s-a inspirat. Și uite așa nu scăpăm de comuniști, securiști și lichelele care le succed, de genul lui Cezar Preda. Toți cei de genul acestui personaj au dus țara asta în prăpastie și nu pățesc nimic. Nu răspund în niciun fel. Sperăm ca Dumnezeu să-i pedepsească după cum merită!

Cutremurător, o informație de ultimă oră ne arată că Puterea vrea să reînvie Direcția VI a Securității, sporind la maximum puterile Parchetului General în combinație cu SRI, aruncând, astfel, România înapoi, în perioada în care poliția politică făcea din orice incomod un atentator la siguranța statului și un subminator al economiei naționale. Un proiect de lege se află la Parlament, în discuții la Comisia juridică a Camerei Deputaților și pus pe ordinea de zi a Comisiei juridice în zilele de miercuri și joi (12-13 octombrie 2011), care dacă ar ajunge să fie adoptat în forma actuală va îmbogăți Serviciul Român de Informații cu puterea de a avea ofițeri de cercetare penală care vor putea face, în echipă cu procurorul, aproape orice, mai puțin reținere sau arestare. Avertizăm că nicăieri în lume un serviciu secret nu se substituie unui organ de urmărire penală și nici unei instanțe de judecată. Constituțiile arată clar cine are dreptul să săvârșească actul de justiție. O modificare extrem de importantă ar putea înființa, în sânul Parchetului General, o structură tip Direcția a VI-a a Securității statului, modificare susținută „din câte se spune pe blogul „Lumea Justiției” „de deputatul PDL Cezar Preda. Iată cum sună amendamentul-bombă al PDL-istului Cezar Preda din propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul securității naționale: Art. 13 se modifică și va avea următorul cuprins: ” Art.13–(1) Ofițeri anume desemnați ai Serviciului Român de Informații pot fi numiți în calitate de organe de cercetare penală speciale, cu acordul Biroului Executiv al Consiliului Director al Serviciului și cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, competente să efectueze urmărirea penală în condițiile și pentru infracțiunile date în competența acestora potrivit Codului de procedură penală. (2) Organele de cercetare penală speciale ale Serviciului Român de Informații își desfășoară activitatea sub conducerea și supravegherea procurorului. (3) Pentru realizarea atribuțiilor prevăzute la alin.(1), în cadrul unității juridice a Serviciului Român de Informații se organizează și funcționează o subunitate specializată în care își desfășoară activitatea ofițerii care au calitatea de organe de cercetare penală speciale. (4) Serviciul desfășoară sau îndeplinește orice alte activități de aplicare a legii date în competența sa, potrivit legii (5) Organele Serviciului Român de Informații nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici dispune de spații proprii de arest” . La articolul 13 există și alte modificări, multiple, pe care vă rugăm să le lecturați pentru a observa că, în cazul în care asemenea prevederi ar intra în vigoare, atunci nu va mai exista noțiunea de viață privată sau „loc privat” pentru că organele statului ar putea penetra oricând acolo „prin orice mijloace – dacă procurorii ar suspecta că aveți o problemă care ar aduce atingere securității naționale (termenul ” siguranță” se vrea a fi înlocuit în proiectul de lege cu termenul ” securitate națională” ). Pe de altă parte, veți observa cum legiutorul adaugă RISCUL ca oportunitate la temeiul legal al organelor statului de a solicita culegerea de informații, interceptarea și înregistrarea ” prin orice mijloace” . Ne întrebăm cum de au ajuns inițiatorii acestui proiect la concluzia că riscul poate constitui un temei legal pentru încuviințarea urmăririi, interceptării și altor proceduri inserate în aceste noi prevederi supuse dezbaterii în Comisia juridică a Camerei Deputaților. Conform modificărilor din cuprinsul aceluia și articol 13, având în vedere aceste riscuri și amenințări la adresa securității naționale, inclusiv actele sau faptele ce decrug din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, ” constituie temeiul legal pentru a se propune procurorului de către organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, în cazuri justificate, să solicite autorizarea efectuării unor activități în scopul culegerii de informații constând în: interceptarea și înregistrarea convorbirilor și/sau comunicărilor efectuate sub orice formă și/sau a transmisiilor de date sub orice mijloace, căutarea unor informații, documente sau înscrisuri pentru a căror obținere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect, ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaților pe care acesta le conține, cât și înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee, instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse; supravegherea prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în orice mod în locuri private; localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice; reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale; solicitarea sau obținerea datelor referitoare la tranzacțiile financiare, precum și a datelor financiare ale unei persoane” . Cu alte cuvinte, dacă ” organele” văd în orice cetățean un risc de a aduce atingere la securitatea națională, acesta ar putea fi filat, ascultat, fotografiat, monitorizat, ar putea intra în casa lui SRI – șitii că o să pună camere de luat vederi, de înregistrare audio, ar prelua și deschide corespondența și scrisă și electronică, iar viața persoanei s-ar transforma într-un Big Brother al serviciilor și procuraturii. (Lumea Justiției)