Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Licitația de la Lahovari, act primar de corupție

Licitația privind reabilitarea Colegiului ” Alexandru Lahovari” , organizată de administrația Rădulescu a Primăriei Râmnicului, miroase a act de corupție, chiar de la începutul investiției. La acțiunea scoasă pe SEAP, pentru suma de 4 milioane euro, s-au înscris 12 firme, trei dintre ele contestând câștigătorul firmele PROIMSAT și SINECON SRL, din Sibiu. Firmele contestatoare sunt Hidroconstrucția SA, Compania Copisa Contractora Pirenaica SA, din Spania și Construct SRL. Firma câștigătoare, SINECOM Sibiu, aflată în tandem cu firma vâlceană PROIMSAT (directorul Dan Dragomir își are domiciliul în Sibiu), a venit la comparația ofertelor cu o sumă nerealistă, cu 10 miliarde mai mică decât a celorlalte firme, reprezentând cam 50% din suma ce se putea investi în reabilitare. Desigur, contestatarii vor monitoriza lucrările, dar și plățile, sesizând Oficiul pentru Spălarea Banilor în cazul în care se vor factura valori mai mari decât suma cu care s-a câștigat licitația, după cum se obișnuiește în cadrul actelor de corupție comise de administrațiile publice care se consideră șimechere. Dar nu numai ” ingineria” veche de când se fac licitațiile a deranjat cu o mare nedreptate făcută licitatorului spaniol. După cum sunt legile în Spania și nu cunoaște comisia de licitare a Primăriei Râmnicului, în acea țară nu se fac bilanțuri financiare intermediare, obligația firmelor fiind să se depună bilanțul DOAR la data de 31 decembrie a fiecărui an. În caietul de sarcini s-a trecut CA OBLIGAȚE depunerea bilanțului parțial din luna iunie 2010. În ciuda faptului că firma spaniolă a depus la dosar documente oficiale ale legislației financiare spaniole care spun explicit că nu se fac bilanțuri parțiale și s-a prezentat o scrisoare de garanție bancară a structurii financiare a spaniolilor interesați de a investi în România, firma a fost descalificată. Din documentele aflate la Primăria Râmnicului,   a ofertat lucrarea într-o valoare de 87% din suma scoasă pe SEAP, planificându- și un profit de 5-7%. Nu cunoaștem datele tehnice ale ofertei firmelor sibiene, dar, cu siguranță, nu pot finaliza investiția cu numai 1,950 milioane euro (din cele 4 milioane euro planificate a se cheltui), sumă cu care a câștigat licitația. Deja, firma spaniolă s-a adresat OLAF și Guvernul României, cerând urmărirea îndeaproape a investiției și plata lucrărilor făcute. Ne-am făcut de râs! Și, atunci, ce ne mai mirăm că suntem priviți ca mărgina și Europei și că nu degeaba suntem acuzați de corupție generalizată.  

Romeo POPESCU

P.S. 1: Imobilul liceului Alexandru Lahovari este un obiectiv istoric. Din acest considerent, în comisia de licitație trebuia să fie prezent, neapărat, un specialist pe probleme de patrimoniu național. De aceea, comisia și-a desfășurat activitatea în afara cadrului legal, fără specialistul tehnic agreat de Ministerul Culturii. Dar mai ține cont cineva de asta în județul Vâlcea?

P.S.2: Încerc să-i spun unui ” specialist” în de toate ca mai toți românii ignoranți, ce semnează comentarii în ziar cu pseudonimul ” gigel” (cu literă mică!) că, în Spania, nu se fac bilanturi contabile partiale (lunare sau trimestriale), ci numai anuale. În aceste condiții, de unde puteau lua investitorii spanioli de la Compania Copisa Constructora Pirenaica SA bilantul de la luna iunie, după cum s-a pretins in Caietul de sarcini? Companiile multi nationale ce s-au înregistrat la Finanțele României, respectă legile țării noastre. Așa că ” specialistule” , lasă-te de bântuit cu prostii și intoxicări forumul ziarului sau ziarelor.