Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INSTANŢA a decis: MIRCIA GUTĂU poate candida în 2016

Controversata decizie a Curţii de Apel Craiova în dosarul „Locurile de joacă” a fost lămurită în data de 23 iulie 2014 de instanţa de judecată a Judecătoriei Turnu – Severin. După cum bine se ştie, Mircia Gutău a fost condamnat în acest dosar la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu exdcutare, dar această pedeapsă şi cea de 3 ani şi 6 luni din dosarul „Mită la primărie” au fost contopite. Ca atare, magistraţii au considerat că fostul primar al Râmnicului şi-a ispăşit pedeapsa cea mai mare, considerând-o executată la data de 24.03.2013, dată de la care începe să curgă interdicţia dispusă prin măsura complementară, de doi ani, de a nu ocupa o funcţie publică. Faţă de acest argument, interdicţia de a nu ocupa funcţia de primar încetează la data de 25.03.2015. Aşadar, la alegerile locale din 2016, Mircia Gutău poate candida liniştit.

Mai multe detalii despre acestă decizie puteţi citi în Ediţia Tipărită de luni, 28 iulie 2014.