Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ÎN PRAG DE RĂZBOI: Parlamentul rus a aprobat cererea lui Putin de intervenţie armată în Ucraina

Situaţie tot mai tensionată între Rusia şi Ucraina. sâmbătă, 1 martie 2014, președintele rus Vladimir Putin a cerut Consiliului Federației să aprobe „recurgerea la armata rusă în Ucraina” până ce situaţia va ajunge la normalitate.

„Având în vedere situația extraordinară din Ucraina și amenințarea ce apasă asupra vieții cetățenilor ruși, a compatrioților noștri, a forțelor armate ruse desfășurate în Ucraina’, Vladimir Putin a cerut Consiliului Federației să autorizeze ‘recurgerea la forțe armate ruse pe teritoriul Ucrainei, până la normalizarea situației politice din țară” – se arată într-un comunicat al serviciului de presă de la Kremlin, citat de AFP.

Mai mult, Vladimir Putin i-a dat sarcini precise ministrului adjunct de externe Grigori Karasin să reprezinte preşedinţia rusă la dezbaterea acestei propuneri în Consiliul Federaţiei.

Nu trebuie uitat că Rusia dispune de o forţă armată importantă în Crimeea, o peninsulă rusofonă în sudul Ucrainei, fiind vorba despre o flotă la Marea Neagră, care numără peste 20.000 de membri, ce îşi are baza la Sevastopol, conform unui acord între Moscova şi Kiev.