Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: MITĂ ELECTORALĂ la Stăneşti (EXCLUSIV)

Incidente în comuna vâlceană Stăneşti, acolo unde primarul liberal Michiu a ales să ignore legea şi să facă campanie electorală, după ce aceasta s-a încheiat. Astfel, primarul localităţii Ionel Michiu, împreună cu mai mulţi susţinători ai ACL, au însoţit o caravana de maşini prin comună, împărţind sătenilor alimente, zahăr, ulei etc. În dispreţul total al legii, liberalul Michiu, în loc să stea la primărie şi să vegheze ca întreg procesul de pre-votare să se desfăşoare în condiţii optime, acesta a consimţit împărţiea produselor alimentare în comună, pe principiul că oamenii au memoria scurtă şi că aceştia or să voteze cu cel care-i „dăruieşte” ultimul.

Aşadar, în timp ce primarul dădea mita electorală, preşedinţii birourilor secţiilor de votare din localitate îl aşteptau la primărie pentru a ridica materialele necesare procesului de votare, materiale care constau în buletine de vot, ştampile de vot, ştampila de control, tuşiere etc. Abia după ce oamenii au făcut plângere la Biroul Electoral Judeţean şi la intervenţia prefectului, Ionel Michiu a catadicsit să se prezinte la primărie pentru a-şi respecta obligaţiile.

Poliţia le-a dejucat planurile

Cei care au stat în spetele acţiunii ilegale vroiau să dea lovitura sâmbătă seara, după ce s-a închis campania, înainte de ziua votării, având pus la cale un plan bine gândit. Cele 4 maşini dube, înmatriculate în Austria, erau pline cu ajutoare de la o biserica penticostală din Viena, după cum au declarat însoţitorii. Ajutoarele se îndreptau către mai multe biserici penticostale din sudul judeţului, Valea Mare, Creţeni, dar şi din Râmnicu Vâlcea. Ghinionul lor a fost că primarul Michiu a uitat de obligaţiile sale de la primărie, nesocotindu-i pe cei chemaţi după materialele pentru votarea, care, revoltaţi au pornit să-l caute prin comună. Convoiul cu cele 4 dube a fost surprins de un susţinător PSD, care a sunat imediat la 112. Poliţia, ajunsă operativ la faţa locului, i-a prins în flagrant pe „milostivii” penticostali, aceştia reuşind să dea ajutoare doar unei familii din Stăneşti, despre care spuneau că ştiu că le luase casa foc. Imediat, toată marfa din dube a fost descărcată la Creţeni, politiştii inventariind produsele alimentare. Printre cei care au coordonat în comuna Stăneşti acţiunea, în afară de primarul Michiu, se spune că au fost o doamnă pe numele de familie Andronic, dar şi preotul penticostal din comuna Creţeni.

Surse oficiale din zonă ne-au declarat ca organizatorii politici ai acţiunii aveau planuri electorale cu aceste ajutoare, la Valea Mare fiind organizată o mare întâlnire cu cetăţenii din comunele învecinate, pentru a le fi împărţite „darurile”. Pentru a putea cunoaşte şi punctul de vedere al primarului Ionel Michiu, am sunat de mai multe ori la primăria Stăneşti dar nimeni nu a răspuns la telefon.

„Avem un caz la Stăneşti. Am fost anunţat despre ce s-a întâmplat acolo. Deocamdată se fac cercetări, însă vă pot spune cu siguranţă că s-au inventariat toate ajutoarele şi lipsesc doar nişte cearceafuri, perne şi 20 kg. de alimente, care au fost date familiei ce i-a ars acasa săptămâna trecută. Ajutoarele au fost depozitate şi nu vor putea fi împărţite decât după ce se termină alegerile prezidenţiale. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru corupere de alegători, însă este mult prea devreme pentru a trage concluzii” – ne-a declarat inspectorul şef al IPJ Vâlcea, Nicolae Sărdărescu.