Acasă Dezvăluiri Femeie din Râmnicu Vâlcea, prinsă cu arme deţinute ilegal

Femeie din Râmnicu Vâlcea, prinsă cu arme deţinute ilegal

Este vorba, de fapt, de două persoane din Râmnicu Vâlcea, care au fost prinse având în locuinţe arme pe care le deţineau ilegal. Printre aceste persoane este şi o femeie, Luiza B. – 34 de ani, din municipiu, care avea permisul de port armă expirat, dar ea nici nu s-a sinchisit să predea la un armurier autorizat armele neletale pe care le avea în proprietate, aşa cum spunea legislaţia în vigoare.

Cel de-al doilea râmnicean prins în aceeaşi situaţie este Constantin T. – 28 de ani, care avea obligaţia, la fel ca şi femeia, să predea armele de tip B în n termenul legal de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

Pentru faptele lor, cei doi râmniceni s-au ales cu dosare penale, iar acum poliţiştii urmează să efectueze „cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 342 din Codul Penal”, adică pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.