Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Ea este vâlceanca suspectă că ar fi ucis şi tranșat un grec de 84 de ani

Detalii șocante ies la iveală în cazul crimei comise în urmă cu doi ani în Grecia. Potrivit anchetatorilor bătrânul de 84 de ani a fost ucis și părți din trupul său au fost găsite apoi într-o pubelă, dintr-un cartier de la marginea Atenei. În crimă au fost implicate trei persoane: un cetățean grec și un cuplu de romani.

Suspecţii au profitat de faptul că îl cunoșteau pe bătrân și au intrat în apartamentul în care acesta locuia singur, special ca să-l jefuiască. L-au omorât, și apoi i-au luat banii, bijuteriile și telefoanele mobile. Ancheta a durat doi ani până când criminaliștii au reușit să adune destule dovezi și au emis un mandat de arestare european. Cel mai probabil, femeia, Luminița S., în vârstă de 37 de ani, originară din Valea Mare, judeţul Vâlcea, va fi trimisă în Grecia pentru judecată, arată ştirileprotv.