Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BURSA PARIURILOR la Vâlcea în cazul Frâncu

S-a deschis bursa pariurilor la Vâlcea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în dosarul „MITĂ la Primărie”. Râmnicenii fac deja supoziţii privind soarta primarului Emilian Frâncu, care ar trebui decisă azi, 26 martie a.c. de jucătorii Curţii de Apel Bucureşti. Există 5 variante posibile de soluţionare în mod defintiv: condamnare cu suspendare, condamnare cu executare, casarea cu rejudecarea dosarului, respingerea ambelor apeluri sau achitare.

Prima variantă admiterea ambelor apeluri, atât cel a DNA-ului, cât şi al lui Frâncu, casarea în parte a sentinţei de condamnare la 4 ani cu suspendare, în sensul modificării acesteia la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni cu suspendarea executării pedepsei şi aplicarea unei măsuri complementare a interzicerii dreptului de a mai fi ales sau de a alege şi de a ocupa o funcţie de demnitate publică pentru o perioadă de 5 ani. În acest caz, vor avea loc alegeri parţiale la primăria Râmnicului.

Având în vedere practica Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie în ceea ce priveşte condamnările privind infracţiunile de corupţie, al doilea scenariu posibil este condamnarea la 5 ani cu executare, la care se adaugă măsurile complementare, cum ar interzicerea ocupării unei funcţii de demnitate publică.

A treia variantă este casarea sentinţei de condamnare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

Este posibilă şi respingerea ambelor apeluri ca nefondate, iar ca efect al acestei situaţii, practic, Frâncu rămâne primar.

Ultima variantă, cea mai puţin posibilă, este achitarea inculpatului Frâncu pentru inexistenţa infracţiunii şi a nevinovăţiei.