Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: DNA a trimis VICEXPERT în judecată! PREJUDICIU este uriaş

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

PETCU VICTOR, reprezentant legal al S.C. Vicexpert S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

— folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

— instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

S.C. VICEXPERT S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

DINU ADRIANA MIORIȚA și VÎRJE DRAGOȘ MARIUS, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

— complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

— fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 30.05.2012, între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007—2013 și SC Vicexpert SRL, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract de finanțare în legătură cu implementarea proiectului ‘Centru de sprijinire a afacerilor furnizorilor de servicii la distanță’.

Conform cererii de finanțare, obiectivul general al proiectului a constat în crearea unei structuri de sprijinire a afacerilor cu impact pe o arie largă, care să contribuie la dezvoltarea economiei regionale, respectiv construirea unui centru de afaceri pe o suprafață de 1.113,25 mp, într-o localitate limitrofă municipiului Râmnicu Vâlcea.

În acest context, inculpatul Petcu Victor, în calitate de reprezentant legal al beneficiarului proiectului a prezentat, în cadrul a două cereri de rambursare, documente false, respectiv a semnat două declarații pe proprie răspundere în care susținea că nu există o situație de natură să afecteze executarea contractului de finanțare, deși în realitate se afla într-o astfel de situație.

Astfel, la momentul inițierii procedurii de atribuire a contractului de execuție lucrări, inculpatul Petcu Victor coordona în fapt două dintre societățile către care s-au trimis invitații de participare și era în relații de afinitate cu administratorul uneia dintre firmele cu care s-a încheiat într-un final contractul de execuție lucrări.

Totodată, documentele depuse de către firma respectivă, în cadrul ofertei pentru atribuirea contractului de lucrări, precum și cele care atestau activitatea de evaluarea a acesteia, au fost întocmite în fals de către inculpații Dinu Adriana Miorița și Vîrje Dragoș Marius, angajați ai SC Vicexpert SRL, din dispoziția inculpatului Petcu Victor.

Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 1.715.346 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților Petcu Victor și SC Vicexpert SRL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.