Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: mhalert.ro/

ANI loveşte din nou! VICEPRIMAR din VÂLCEA, găsit INCOMPATIBIL!

Foto: mhalert.ro/Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au finalizat ancheta în cazul unui viceprimar din Vâlcea, pe care l-au descoperit ca fiind incompatibil cu funcţia pe care o ocupa. Este vorba despre fostul pedelist Ilie Popescu, actual viceprimar PNL al comunei Ştefăneşti – judeţul Vâlcea, care se află în stare de incompatibilitate.

Conform ANI, Ilie Popescu „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 septembrie 2014 – 16 iunie 2015, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale «TEODOR BĂLĂȘEL» Ștefănești, Jud. Vâlcea, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”.

Viceprimarul din Ştefăneşti a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare de către inspectorii de integritate, el fiind anunţat că îşi poate exercita drepturile, acelea de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consider necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.