Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: ANCHETĂ LA IPJ VÂLCEA! Poliţiştii vinovaţi de evadarea infractorilor, cercetaţi pentru neglijenţă!

Conferinţă de presă ad-hoc organizată de conducerea IPJ Vâlcea, după evenimentele petrecute în această dimineaţă, când doi infractori au evadat din arestul Poliţiei. Şeful unităţii, inspectorul – şef Nicolae Sărdărescu, a anunţat că în aceste momente, la Poliţia Vâlcea, se desfăşoară o anchetă a corpului de control al MAI, precum şi al IGPR, iar în urma verificărilor se vor lua măsurile necesare.

Şeful IPJ Vâlcea a povestit cum au reuşit cei doi infractori să evadeze chiar din celula în care erau băgaţi (şi nu din toaletă), după ce au rupt un obiect metalic dintr-un pat, au dislocat faianţa şi mai multe cărămizi din peretele exterior al clădirii, au forţat grilajul şi au făcut o gaură prin care au putut să fugă. Întreaga lor „escapadă” a fost filmată de camerele video din curtea interioară a Poliţiei Vâlcea, însă poliţiştii de la Centrul de Arest Preventiv se pare că erau preocupaţi cu altceva şi nu au observat nimic, nici măcar când evadaţii au sărit gardul spre Şcoala Generală nr. 4. Întreaga operaţiune de evadare a avut loc între orele 21.00 şi 03.30, iar poliţiştii nu au observat dispariţia infractorilor decât la ora 07.00 dimineaţa.

„Păcat că neglijenţa unor lucrători de poliţie a dus la producerea acestui eveniment. (…) În acest moment ne-am sesizat din oficiu pentru neglijenţă faţă de tot personalul de noapte de la Arest şi care aveau obligaţii de supraveghere şi verificare permanentă a camerelor. Poliţiştii au obligaţia ca la 15-20 de minute să deschidă vizeta şi să verifice fiecare cameră. Dacă făceau acest lucru, nu mai aveam niciun eveniment” – a declarat Nicolae Sărdărescu.

Iată întreaga declaraţie a inspectorului – şef al IPJ Vâlcea, Nicolae Sărdărescu, care susţine că în urma anchetei MAI şi a IGPR se poate lua orice măsură şi orice „cap” din Poliţia vâlceană poate „cădea”: