Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pompeii va fi gata până în 2017

Problemele privind administrarea sitului arheologic de la Pompeii vor fi rezolvate în următoarele 18 luni, a dat asigurări premierul italian Matteo Renzi cu prilejul unei ceremonii desfășurate la fața locului unde au fost redeschise cinci locuinţe romane şi un magazin, dar unde au fost evaluate şi progresele privind lucrările de restaurare.

„Pompeii nu mai este sursă de știri pentru că au loc prăbușiri ale ruinelor, ci este în atenția presei pentru lucrările de restaurare care au loc”, a declarat premierul italian Renzi cu prilejul vizitei efectuate la situl arheologic.

Lucrările la proiectul „Marele Pompeii” vor fi continuate și după 31 decembrie 2015, până în prezent fiind cheltuiți numai 40 de milioane de euro din fondurile alocate de UE, ca urmare a numeroaselor amânări birocratice.

După Colosseum și Forumul Roman, Pompeii este cel mai vizitat obiectiv turistic al Italiei, anul trecut situl aflat în patrimoniul mondial al UNESCO a atras 2,6 milioane de vizitatori, iar pentru acest an premierul italian a precizat că numărul turiștilor va depăși 3,25 de milioane din datele centralizate de autoritățile italiene.

Pentru lucrări de întreținere și reconsolidare a sitului arheologic de la Pompeii Uniunea Europeană a alocat prin intemerdiul unui grant suma de 105 milioane de euro.