Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Geniu al pianului de doar 12 ani, somat de stat să-şi plătească drepturile de autor

Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Este o zicală pe care o rostesc zilnic românii, sideraţi de deciziile şi acţiunile anti-cetăţean ale statului. Cazul unui geniu al pianului se înscrie în acest scenariu. Asta pentru că băiatul de doar 12 ani din Iaşi a fost somat recent de statul româna să-şi plătească drepturile de autor pentru un concert susţinut în anul 2012. Călin Calfa este considerat un geniu al pianului, iar pentru acest lucru el ar trebui să primească o bursă de merit de 28 de lei pe lună, bani pe care însă nu i-a mai primit de mai bine de două luni de zile. Suma pe care i-o cer Finanţele Publice nu este mare, fiind vorba de 13 lei, aferentă sumei de 400 de lei primită în urma unui concert pe scena Filarmonicii Iaşi. Părinţii copilului spun că vor plăti această sumă, însă vorbeşte despre principiul în sine, dar şi despre faptul că geniul pianist este minor, iar conform legii minorii sunt scutiţi de la plata drepturilor de autor. „I-am explicat că nu a făcut nimic rău, ci că a cântat un concert la Filarmonică, a fost plătit pentru asta, iar acum trebuie să plătească impozit pe venitul respectiv. «Ce înseamnă impozit?» a întrebat copilul. «Eu nu am nici buletin. Eu doar am cântat, să mă pregătesc pentru concertul de la Viena!»”, a spus mama lui Călin, care a comentat că întreaga poveste nu este decât o „glumă proastă”.